17.9 C
Vaslui
sâmbătă, 6 iunie, 2020

Vaslui: Copil de 11 ani, în stare gravă după ce a fost lovit de un cal din gospodărie

2019-11-28 19:56:30

Loading...

Un copil în vârstă de 11 ani a ajuns, joi seara, în stare gravă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui, după ce a fost lovit de calul familiei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, Marius Stanciu, copilul a vrut să bage calul în grajd, iar animalul a devenit agresiv şi l-a lovit, lăsând minorul în stare de inconştienţă.

„Văzând starea gravă a copilului, tatăl acestuia a urcat minorul într-un mijloc de transport propriu şi a plecat către spital, intersectându-se cu autospeciala de Terapie Intensivă Mobilă care fusese solicitată să intervină, undeva la ieşirea din Puşcaşi. Pacientul a fost preluat de echipajul medical care i-a acordat primul ajutor şi l-a transportat la SJU Vaslui, unde a fost supus unor investigaţii suplimentare”, a declarat, pentru AGERPRES, Marius Stanciu.

Poliţiştii au demarat cercetări în acest caz, fiind deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. AGERPRES / (AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)

Sursa: https://www.agerpres.ro/eveniment/2019/11/28/vaslui-copil-de-11-ani-in-stare-grava-dupa-ce-a-fost-lovit-de-un-cal-din-gospodarie–411630

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,117FaniÎmi place
206CititoriConectați-vă

Robo Știri

Pandemia de Covid-19 în mâinile ministrului Nelu Tătaru

De-a lungul vieţii omenirea s-a confruntat cu tot felul de pandemii, crize politice și evenimente neprevăzute, mai mult sau mai puțin periculoase,...

Dumitru Buzatu, un soi de Gică Contra, şef peste moşie!

Preşedintele CJ, Dumitru Buzatu, ne demonstrează încă o dată că a pierdut lupta cu realitatea, logica şi moralitatea convocând pe 13 Aprilie,...

Primăria Vaslui – ÎN ATENȚIA AGENȚILOR ECONOMICI CARE DESFĂȘOARĂ ACTIVITĂȚI DE COMERȚ

În conformitate cu prevederile Ordonanţei Militare nr. 3/24.03.2020 privind măsurile de prevenire a COVID-19, persoanelor peste 65 de ani le este permisă ieșirea din domiciliu...