Deputatul Daniel OLTEANU꞉ «Săracii României plătesc facturile bogaților: refuz să accept o țeapă de 1 miliard euro, dată inclusiv vasluienilor!»

0

Daniel Olteanu, vicelider ALDE la Camera Deputaților, reacționează dur în fața riscului ca datoriile uriașe acumulate de RADET, principalul furnizor de apă caldă și încălzire în sistem centralizat din București, intrat recent în faliment, să fie șterse ori achitate din bugetul de stat. Deputatul ALDE susține că o astfel de situație, la care s-a ajuns cu concursul autorităților centrale și autorităților locale din București, reprezintă “o formă mascată de a recunoaște faptul că bogaților li se permite să consume fără să plătească, să se încălzească și să aibă apă caldă ieftină pe spatele întregii țări”.

Olteanu afirmă că subiectul găurii de 1 miliard euro generate de falimentul RADET trebuie să rămână exclusiv în preocuparea celor care, ani la rând, au beneficiat de energie termică la preț subvenționat, deși în ceea ce privește salariile, aceștia se află în topul național. În aceste condiții, deputatul ALDE avertizează că va respinge de la nivel parlamentar orice soluție care implică preluarea la bugetul de stat sau ștergerea datoriilor RADET, respectiv achitarea de către vasluieni și de către ceilalți locuitori din alte județe a costurilor subvenționate ale apei calde și căldurii de care au avut parte bucureștenii.

În cadrul unei interpelări pe această temă, Daniel Olteanu le-a cerut miniștrilor Finanțelor și Economiei să vină cu soluții clare, în urma cărora falimentul RADET să aibă consecințe numai asupra celor care au beneficiat de serviciile acestui operator, și nu asupra bugetului de stat și buzunarelor românilor buni-platnici.

Loading...

«Oricare din cei 8000 vasluieni care muncesc pentru venitul minim garantat știe că lipsa unei zile de muncă sau neplata unei facturi atrage penalități imediate și poprirea banilor care trebuie primiți.

Oricare din miile de vasluieni care înțeleg că salariul mic este o consecință directă a lipsei de interes, cel puțin până în 2019, față de investițiile în mari proiecte în această zonă, știe cu siguranță că plata facturilor la întreținere este prioritatea lunară, așa cum și lemnele pentru încălzire sunt plătite la prețul pieței.

Există, însă, o categorie specială de români, despre care am vorbit și anii trecuți în Parlament, e vorba de locuitorii municipiului București, care nu doar că plătesc printre cele mai subvenționate facturi la energia termică, dar acum vor să le fie achitate datoriile la căldură și apă caldă din bugetul de stat, adică de noi toți.

Totul se întâmplă cu concursul autorităților centrale și autorităților locale din București, care au tot pasat și amânat rezolvarea acestei probleme până când s-a ajuns la datorii uriașe, se vorbește de 1 miliard euro, pe care riscăm să le simțim la bugetul de stat, adică în buzunarul fiecăruia.

Am atras atenția de mai multe ori asupra modului în care s-a consolidat în România politica de stat conform căreia săracii plătesc facturile bogaților. În acest moment, în care falimentul RADET a devenit o certitudine, am transmis o interpelare miniștrilor Finanțelor și Economiei, în care i-am avertizat că voi refuza, la nivel parlamentar, orice așa-zisă soluție care implică achitarea de către vasluieni și ceilalți locuitori din alte județe a costurilor subvenționate ale apei calde și căldurii de care au beneficiat bucureștenii.», a declarat Daniel Olteanu. Deputatul a menționat că respinge categoric ideea ca oamenii fără venituri și fără oportunități de locuri de muncă bine plătite, cum e și cazul multor vasluieni, să fie puși să achite facturile la apă caldă și căldură ale românilor cu cele mai mari venituri.

Datoriile RADET depășesc costurile pentru proiectele medii și mari de infrastructură din județul Vaslui

«Subiectul găurii de 1 miliard euro generate de falimentul RADET trebuie să rămână în granițele Bucureștiului și exclusiv în preocuparea celor care au fost beneficiarii, ani și ani, ai unei energii termice la preț subvenționat, deși în ceea ce privește salariile sunt în topul național.

Resping public și voi respinge de la nivel parlamentar orice soluție care implică preluarea la bugetul de stat sau ștergerea datoriilor RADET, o formă mascată de a recunoaște faptul că bogaților, respectiv Municipiului București, li se permite să consume fără să plătească, să se încălzească și să aibă apă caldă ieftină pe spatele întregii țări.

Valoarea acestei țepe naționale care ni se pregătește depășește, de exemplu, valoarea tuturor proiectelor medii și mari de infrastructură din județul Vaslui, respectiv Drumul expres Tișița – Albița și Variantele ocolitoare Vaslui, Bârlad și Huși, luate împreună.

Este inadmisibil ca oameni fără venituri și fără oportunități de locuri de muncă bine plătite, așa cum sunt mulți vasluieni, să fie puși să achite facturile la apă caldă și căldură ale bucureștenilor, care sunt românii cu cele mai mari venituri!

În acest context, le-am solicitat domnilor miniștri ai Finanțelor și Economiei să prezinte soluțiile în urma cărora falimentul RADET să aibă consecințe EXCLUSIV asupra celor care au beneficiat de serviciile acestui operator, precum și la nivelul autorităților locale din București, nu la nivelul românilor din afara Bucureștiului, fără a se șterge niciun leu din datorii și fără a se prelua niciun leu din datorii la bugetul de stat.», a mai spus deputatul Olteanu.

Amintim că deputatul Daniel Olteanu a atras atenția, în repetate rânduri, în decursul ultimilor trei ani, asupra faptului că locuitorii din zonele mai puțin dezvoltate ale României plătesc facturile celor din regiunile bogate. Deputatul de Vaslui a condamnat politicile de stat iresponsabile, prin care datorii de miliarde de lei sunt achitate în contul anumitor companii aflate în subordinea unor ministere, în loc să se investească în infrastructura de la nivelul județelor izolate și marginalizate.

26 noiembrie 2019

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

Birou Parlamentar Deputat Daniel Olteanu

Loading...
loading...