Fosta directoare a firmei de mezeluri Vascar, condamnată la 4 ani închisoare

0

Gabriela Ciuburciu, fosta directoare a firmei de mezeluri şi conserve Vascar Vaslui, a fost condamnată de magistraţii Tribunalului Bucureşti pentru corupţie şi fraude cu fonduri europene, decizia nefiind definitivă.

Gabriela Ciuburciu a fost condamnată de magistraţii Tribunalului Bucureşti la 4 ani şi 4 luni de închisoare cu executare. Decizia poate fi atacată. Fostul director al Vascar a fost condamnat pentru luare de mită, fraude cu fonduri europene şi spalare de bani.

Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, în perioada 2008-2010, SC Vascar SA a derulat un proiect finanţat din fonduri comunitare, prin care a beneficiat de acordarea unui ajutor financiar nerambursabil, în condiţiile Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală.

Loading...

“Persoanele din conducerea inculpatei SC Vascar SA, sub comanda inculpatei Ciuburciu Gabriela şi cu sprijinul inculpaţilor Mihăescu Cristian Stefan şi Mirea Augustin Flavian, au planificat şi au executat în detaliu fraudarea proiectului finanţat prin programul FEADR, prin simularea legalităţii procedurilor de achiziţii, obţinând astfel, atât din bugetul comunitar, cât şi din patrimoniul SC Vascar SA, sume foarte mari de bani, pe care şi le-au însuşit parţial, prin simularea unor operaţiuni comerciale licite”, au stabilit procurorii.

Anchetatorii mai arătau că Gabriela Ciuburciu s-a asigurat că în comisia de evaluare a ofertelor, care trebuia constituită conform procedurilor de achiziţii, vor fi persoane de încredere, pe care le putea controla.

De asemenea, alte 16 contracte ar fi fost încheiate de către SC Vascar SA, reprezentată de Ciuburciu Gabriela, cu diverse societăţi comerciale din Romania şi din străinătate, cu sprijinul lui Mihăescu, care a emis şi trimis 24 de oferte false în numele unei firme, a cărei denumire a folosit-o fără drept”, şi al lui Mirea, care a emis şi trimis 24 oferte pur formale în numele SC Micro Geemy Serv SRL Bucureşti, “în scopul simulării legalităţii procedurilor de atribuire şi al creării aparenţei eligibilităţii cheltuielilor efectuate de SC Vascar SA cu respectivele achiziţii”.

Astfel, SC Vascar ar fi obţinut 5.277.354,56 lei din finanţarea nerambursabilă acordată de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, în cadrul proiectului, în urma prezentării ofertelor şi a rapoartelor de selecţie false, respectiv inexacte.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant daţi LIKE

astăzi, 16:14

astăzi, 16:11

astăzi, 15:57

astăzi, 14:34

astăzi, 15:54

astăzi, 15:42

astăzi, 14:13

Sursa: https://www.mediafax.ro/social/fosta-directoare-a-firmei-de-mezeluri-vascar-condamnata-la-4-ani-inchisoare-18605839

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.