Pierderi de mii de metri cubi de apă, în urma a două avarii, la Bârlad

0

2 ore ago

Două avarii importante în rețeaua publică de distribuție a apei din Bârlad, la interval de o zi! Una s-a produs joi la rețeaua din strada Republicii, vizavi de Cinematograful „Victoria”, iar alta vineri, pe strada 11 Iunie.

Mii de metri cubi de apă au curs timp de mai bine de 20 de ore la Bârlad, după ce joia trecută, în jurul orei 17, rețeaua de apă a cedat chiar în centrul orașului. Echipele de la Aquavas nu au putut interveni decât a doua zi în zori, când au început să sape pentru a localiza defecțiunea. Noaptea nu s-a putut lucra atât din cauza vizibilității reduse, cât și din cauza zgomotului pe care l-ar fi produs utilajele, care ar fi deranjat liniștea celor care locuiesc în zona blocului UMPS.

Loading...

Vineri, 15 noiembrie, în jurul orei 18, s-a produs o altă avarie, de astă dată pe strada 11 Iunie. Conform conducerii Aquavas, conducta a fost spartă din cauza neatenției echipei care realizează lucrări de asfaltare pe strada respectivă. Pentru că era deja întuneric, echipa de la Aquavas a intervenit a doua zi dimineață, iar sâmbătă la ora 11, după 17 ore, defecțiunea a fost remediată.

Echipați cu cizme de cauciuc, muncitorii au lucrat din greu atât cu lopata dar și cu mâinile goale, până când, în cele din urmă, au reușit să identifice locul spărturii din fața blocului UMPS. Intervenția de pe strada Republicii a fost dificilă și pentru că afară începuse să plouă. Trecătorii și-au manifestat indignarea atât în privința deselor avarii, cât și a faptului că cetățenii Bârladului vor suporta pierderile din rețea.

Prezent la locul avariei din zona centrală a orașului, Vasile Ungureanu, directorul Aquavas Sucursala Bârlad, i-a asigurat pe cei care comentau că, de fapt, societatea Aquavas este cea care suportă aceste pierderi și doar o parte infimă va fi suportată de abonați, aceasta regăsindu-se în tariful stabilit pentru metrul cub de apă.

Bârlădenii s-au săturat de aceste explicații, câtă vreme facturile la apă au devenit tot mai mari, de la an la an, la fel ca și pierderile pe care trebuie să le suporte. Sătui să li se întrerupă apa la robinet în fiecare joi, oamenii nu mai au răbdare până când rețeaua va fi reabilitată sau înlocuită total. Li se tot promite că cei de la județ vor interveni pentru a rezolva această mare problemă a Bârladului, dar nu văd să se întâmple nimic concret. Singurul lucru pe care îl constată este că rețeaua veche cedează tot mai des, fiind afectată serios și calitatea apei care curge la robinete. (Mihaela NICULESCU)

Sursa: http://estnews.ro/2019/11/18/pierderi-de-mii-de-metri-cubi-de-apa-in-urma-a-doua-avarii-la-barlad/

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.