13 C
Vaslui
miercuri, 8 iulie, 2020

Copiii asasini crescuți de Mafie terorizează Italia. Și copii români au aderat la fenomenul Baby Gang

Primesc primele arme înainte să împlinească zece ani. Sunt duși în măcelării pentru a fi obișnuiți cu sângele și cu ideea de moarte încă de mici, sunt învățați să disprețuiască forțele de ordine, iar mai apoi sunt folosiți de mafie pentru asasinate, transport de droguri sau supravegheri în teritoriu: sunt detalii oferite de un colaborator al justiției italiene care a fost recrutat de mafie pe când alții de vârsta lui abia intră în clasa întâi.

Loading...

Luigi Bonaventura avea puțin sub zece ani atunci când i-au dat pe mână primul pistol. Își amintește că mâinile sale erau mici și firave, încât reculul i-a dat degetul peste cap. Acum este unul dintre martorii cheie ai justiției italiene și a participat la zeci de procese. El a fost unul dintre copiii soldați ai mafiei italiene ‘ndrangheta.

„La început îți aduc pistoale acasă”

“Ești crescut în familii care îți predau subcultura mafiotă, cu părinți și unchi care îți indoctrinează cultul familiei mafiote. La început îți aduc pistoale acasă, te învață cum să le cureți, cum să le folosești, să le încarci, iar mai apoi te încurajează să repeți jocul. Pe urmă îți arată armele de asalt, iar tu cum ești mic, rămâi fascinat. Asiști la percheziții, la arestări, te învață să disprețuiești forțele de ordine. Toate aceste lucruri pe care le trăiești în copilărie te condiționează și te marchează pe viață.”

Bonaventura își aduce aminte cum era deseori dus la măcelărie, unde copiii soldați erau învățați să omoare animale, pentru a se obișnui cu sângele.

“Pe vremuri eu nu înțelegeam aceste lucruri. Când m-am maturizat mi-am dat seama că era un mod prin care încercau să mă obișnuiască cu moartea”

Italianul mai povestește că aceste practici erau de ajutor în momentul primului asasinat: “până când nu tragi cu arma, nu simți nimic”.

Și în zilele noastre, clanurile mafiote italiene recrutează copii pe care îi inițiază în cariere de criminali, așa cum demonstrează anchete recente în Piemonte și Calabria.

Un cap mafiot îl învață pe fiul de 8 ani să fie criminal

făcute publice recent, arată cum cei mici sunt invitați în clanuri și sunt încurajați să fie mândri că aparțin ‘ndranghetei.

Alte anchete făcute în sudul Italiei arată cum un boss îi predă fiului său, în vârstă de numai opt ani, lecții de criminalitate. …

Sursa: http://www.vremeanoua.ro/copiii-asasini-crescu%c8%9bi-de-mafie-terorizeaza-italia-%c8%99i-copii-romani-au-aderat-la-fenomenul-baby-gang

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,211FaniÎmi place
211CititoriConectați-vă

Robo Știri

5 locuri tainice de pe planeta Pământ pe care omenirea încă nu le-a cucerit

Puține locuri de pe Pământ au rămas virgine, în special din cauza climatului extrem sau a accesului dificil. Cea mai mare parte...

Pandemia de Covid-19 în mâinile ministrului Nelu Tătaru

De-a lungul vieţii omenirea s-a confruntat cu tot felul de pandemii, crize politice și evenimente neprevăzute, mai mult sau mai puțin periculoase,...

Dumitru Buzatu, un soi de Gică Contra, şef peste moşie!

Preşedintele CJ, Dumitru Buzatu, ne demonstrează încă o dată că a pierdut lupta cu realitatea, logica şi moralitatea convocând pe 13 Aprilie,...