24.2 C
Vaslui
marți, 11 august, 2020

Dreptul la educație sau dreptul la sănătate? Telenovela vaccinării, episodul Grădinița 18 din Focșani

Săptămâna trecută, pe o rețea de socializare, un părinte a postat următorul mesaj: „Începând de mâine, conform ordinului de mai jos, copiilor mei li se îngrădește dreptul fundamental garantat de constituția României la educație. PRIVIȚI ȘI JUDECAȚI!‟ , la care adaugă o scrisoare din partea Direcției de Sănătate Publică Vrancea către Grădinița nr. 18 Focșani. Am primit și noi un mesaj pe pagina de Facebook a Monitorului de Vrancea, în care părintele respectiv ne-a scris că „fără toate vaccinurile, copiii nu mai sunt primiți la școală sau grădiniță” și ne-a întrebat: „Dreptul fundamental la educație, garantat de constituție, rămâne doar o opțiune?”. Părintele ne-a mai spus că, din câte știe, vaccinurile „sunt opționale, altfel, până acum, nu i-ar fi primit”. Și totuși au fost primiți, deși fiecărui elev și preșcolar i se cere la intrarea în colectivitate o adeverință de la medicul de familie cu schema de vaccinuri. Concluzia părintelui? „O să încercăm să educăm copiii acasă, dacă altfel nu se poate!”. În România, și nu numai, vaccinarea a ajuns un subiect controversat, după ce diverse persoane publice au lansat diverse teorii privind așa-zisele efecte negative ale vaccinurilor sau conspirații ale industriei farmaceutice. Rata vaccinării a scăzut, iar rata îmbolnăvirilor a crescut. O lege a vaccinării este acum la Camera Deputaților, după ce a trecut de Senat.

Loading...

DSP: A fost un caz de tuse convulsivă

Am mers la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vrancea pentru a afla despre ce este vorba. Iată ce a răspuns Marina Maiorov, medic primar epidemiolog: „Părinții copiilor care intră în colectivitate depun o documentație la înscriere. Una din documentații constă în dovada de vaccinare, pentru că, în conformitate cu ordinul 1955/1995, art. 2 spune că, la intrarea în colectivitate, copilul trebuie să aibă vaccinările obligatorii corespunzătoare vârstei. Asta ar trebui să se știe, iar colectivitatea, împreună cu directorul colectivității, ar trebui să organizeze activități în așa fel încât copilul să vină cu dovada de vaccinări și să nu fie admiși în colectivitate decât cei care au vaccinările complete. La Grădinița 18 s-a înregistrat un caz de tuse convulsivă, boală gravă și prevenibilă prin vaccinare, și atunci tututor contacților acestui copil le-au fost analizate documentele medicale și am găsit destui cu vaccinarea incompletă așa că i-am îndrumat spre medicii de familie să-și facă vaccinările. Noi am atenționat colectivitatea să-i primească după ce și-au făcut vaccinurile, pentru că așa este normal. Cazul a fost înregistrat săptămâna trecută, mesajul către colectivitate s-a trimis vineri, exact înainte de a reintra după vacanță. Copilul poate veni la școală chiar și a doua zi după vaccin. În mod normal ar trebui sancționați directorii instituțiilor de învățământ care primesc copii nevaccinați sau vaccinați incomplet, prin avertisment prima dată. Serviciul de control în sănătate publică se ocupă de aceste sancțiuni‟. …

Sursa: http://www.vremeanoua.ro/dreptul-la-educa%c8%9bie-sau-dreptul-la-sanatate-telenovela-vaccinarii-episodul-gradini%c8%9ba-18-din-foc%c8%99ani

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,371FaniÎmi place
219CititoriConectați-vă

Robo Știri

5 locuri tainice de pe planeta Pământ pe care omenirea încă nu le-a cucerit

Puține locuri de pe Pământ au rămas virgine, în special din cauza climatului extrem sau a accesului dificil. Cea mai mare parte...

Pandemia de Covid-19 în mâinile ministrului Nelu Tătaru

De-a lungul vieţii omenirea s-a confruntat cu tot felul de pandemii, crize politice și evenimente neprevăzute, mai mult sau mai puțin periculoase,...

Dumitru Buzatu, un soi de Gică Contra, şef peste moşie!

Preşedintele CJ, Dumitru Buzatu, ne demonstrează încă o dată că a pierdut lupta cu realitatea, logica şi moralitatea convocând pe 13 Aprilie,...