Peste o sută de preoți, jandarmi și pompieri au donat sânge la Protopopiatul Huși

0

2 ore ago

Peste o sută de preoți, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră, cadre didactice și persoane civile au donat sânge la Protopopiatul Huși, în cadrul unei campanii inițiată de episcopul Ignatie în scop umanitar. Aceasta este deja a doua astfel de acțiune organizată de biserica ortodoxă în județul nostru, cu sprijinul Fundației Culturale “Delta”.

Loading...

Campanie de donare de sânge desfășurată cu succes la Protopopiatul Huși. Dovadă sunt cei peste 100 de preoți, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră, dar și multe alte persoane civile prezente la activitatea organizată în scop umanitar.

“Evenimentul s-a derulat cu binecuvântarea preasfințitului părinte Ignatie, episcopul Hușilor, având și sprijinul Fundației Culturale Delta. Activitatea a fost posibilă cu sprijinul Laboratorului mobil din cadrul Centrului de Transfuzie Sanguină al municipiului Iași, sub supravegherea domnișoarei doctor Andreea Vatamanu”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Episcopiei Hușilor, Cosmin Gubernat.

Activitatea de donare de sânge de la Protopopiatul Hușilor este a doua de acest gen organizată de biserica ortodoxă la noi în județ. (Ionuț PREDA)

Sursa: http://estnews.ro/2019/11/07/peste-o-suta-de-preoti-jandarmi-pompieri-si-pompieri-au-donat-sange-la-protopopiatul-husi/

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.