18.9 C
Vaslui
sâmbătă, 11 iulie, 2020

Zeci de dispozitive medicale, donate bătrânilor cu probleme locomotorii din comuna Vinderei

3 ore ago

Loading...

Zeci de persoane cu probleme locomotorii din toate cele opt sate al comunei Vinderei au primit de la o fundație umanitară dispozitive medicale, cum ar fi scaune cu rotile, cadre de sprijin și cârje cu care să se poată deplasa chiar și fără însoțitori. Campania fundației care a adus toate dispozitivele din SUA va continua în orașul Murgeni și comuna Grivița.

Bucurie fără margini pentru bătrânii cu handicap locomotor din comuna Vinderei. Fără posibilități materiale de a-și achiziționa din propria pensie un dispozitiv medical cu care să se deplaseze, localnicii au primit din partea Fundației ”Portul Speranței” scaune cu rotile, cadre de sprijin ori cârje. Unii dintre ei beneficiază de toate trei, în urma unei evaluări prealabile făcute de specialiști ortopezi. Dispozitivele medicale au fost distribuite într-o acțiune organizată de autoritățile locale, la căminul cultural din Vinderei.

Noi, ca și autorități locale, am acordat tot sprijinul oaspeților noștri din Statele Unitate ale Americii, patru persoane de peste ocean fiind prezente la activitatea de înmânare a acelor dispozitive. Bătrânii beneficiari chiar aveau nevoie de ele pentru a se deplasa, mai ales dacă ținem cont de cum arată unele drumuri sătești de la noi pe care am început să le reparăm”

, ne-a declarat primarul comunei Vinderei, Ionuț Ghiur.

Campania Fundației ”Portul Speranței”, de acordare a unor dispozitive medicale, va continua în perioada imediat următoare în orașul Murgeni și comuna Grivița.

(Ionuț PREDA)

Sursa: http://estnews.ro/2019/10/22/zeci-de-dispozitive-medicale-donate-batranilor-cu-probleme-locomotorii-din-comuna-vinderei/

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,218FaniÎmi place
212CititoriConectați-vă

Robo Știri

5 locuri tainice de pe planeta Pământ pe care omenirea încă nu le-a cucerit

Puține locuri de pe Pământ au rămas virgine, în special din cauza climatului extrem sau a accesului dificil. Cea mai mare parte...

Pandemia de Covid-19 în mâinile ministrului Nelu Tătaru

De-a lungul vieţii omenirea s-a confruntat cu tot felul de pandemii, crize politice și evenimente neprevăzute, mai mult sau mai puțin periculoase,...

Dumitru Buzatu, un soi de Gică Contra, şef peste moşie!

Preşedintele CJ, Dumitru Buzatu, ne demonstrează încă o dată că a pierdut lupta cu realitatea, logica şi moralitatea convocând pe 13 Aprilie,...