Sindicatul „Sanitas” a câștigat în instanță un proces important cu Consiliul Local Bârlad

0

3 ore ago

Sindicatul „Sanitas” Vaslui a câștigat procesul cu Consiliul Local Bârlad, care, în baza hotărârii Curții de Apel Iași, cu nr. 1106/10.09.2019, este obligat să aprobe salariile prevăzute de lege pentru opt asistenți medicali care au absolvit studii superioare în domeniu, angajați ai Spitalului Municipal „Elena Beldiman”.

Loading...

Sindicatul a dat în judecată Consiliul Local Bârlad în anul 2018 pentru că, încă din 2016, de când opt asistenți medicali au absolvit facultatea, primarul a refuzat transformarea posturilor de asistenți medicali principali cu școală sanitară, în posturi de asistenți medicali principali licențiați.

După ce în 2018, Tribunalul Vaslui a dat câștig de cauză sindicatului „Sanitas”, Primăria a făcut apel la Curtea de Apel Iași, pierzând și de această dată. Municipalitatea bârlădeană a făcut apoi recurs la Curtea de Apel, instanța dând în septembrie o hotărâre definitivă și irevocabilă, care trebuie pusă imediat în aplicare.

Daniela Clătinici, președinta sindicatului „Sanitas” Vaslui, a declarat că inițial, în 2016, sindicatul a dat în judecată spitalul din Bârlad, dar conform hotărârii din 2017 a instanței, a pierdut procesul, întrucât nu era de competența spitalului să decidă transformarea posturilor ci a ordonatorului principal de credite, respectiv primarul. Daniela Clătinici spune că reprezentanții spitalului au solicitat Primăriei transformarea posturilor dar fără nici un fel de răspuns favorabil. Sindicatul s-a mobilizat și a acționat în instanță în 2018 Consiliul Local, care a refuzat timp de doi ani să transforme posturile.

„După trei ani de acțiuni judecătorești, în care ne-am judecat cu spitalul și apoi cu Primăria, luna trecută am reușit să obținem în instanță transformarea a opt posturi de asistenți medicali principali cu școală sanitară, în posturi de asistenți medicali principali licențiați. Au fost epuizate toate căile de atac, hotărârea este definitivă și avocatul nostru a făcut toate demersurile către Primărie, pentru punerea în aplicare a hotărârii. Este a treia serie de asistenți medicali de la Spitalul „Elena Beldiman” care sunt absolvenți de studii superioare de specialitate, ultimele două obținându-și drepturile doar în instanță.”, ne-a declarat Daniela Clătinici.

Curtea de Apel Iași nu a fost de acord, însă, ca asistenții medicali în cauză să-și recupereze drepturile salariale din 2016, de când au absolvit Facultatea de Moașe și Asistenți medicali.

Săptămâna trecută, Primăria a transmis către spitalul Bârlădean hotărârea Curții de Apel, precum și somația făcută de avocat pentru punerea în aplicare a deciziei instanței. Urmează ca în prima Ședință de Consiliu Local, respectiv cea de la sfârșitul acestei luni, hotărârea instanței să fie transpusă într-o hotărâre a legislativului local. (Mihaela NICULESCU)

Sursa: http://estnews.ro/2019/10/22/sindicatul-sanitas-a-castigat-in-instanta-un-proces-important-cu-consiliul-local-barlad/

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.