Incident grav. Bărbat rănit, după ce ar fi căzut într-o seceră

0

/ 16 oct 2019 / 09:21

Un bărbat de 72 de ani, din localitatea vasluiană Bogeşti, a fost preluat, în această dimineaţă, de o ambulanţă şi transportat la Spitalul de Urgenţă “Elena Beldiman” din Bârlad cu o plagă tăiată cu evisceraţie în zona abdominală, după ce ar fi căzut într-o seceră.

Loading...

Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui au declarat că incidentul a fost anunţat la numărul de urgenţă 112 de un bărbat cu care persoana rănită se afla pe câmp, la tăiat de porumb, scrie Agerpres.

“A fost anunţat faptul că un bărbat de 72 de ani, din Bogeşti, a suferit o plagă tăiată în regiunea abdominală cu evisceraţie. Bărbatul era în lanul de porumb, probabil a căzut într-o seceră. A fost alocat un echipaj medical care a transportat pacientul la spital”, a declarat managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa.

Urmează să se stabilească în ce împrejurări s-a produs evenimentul şi dacă este vorba despre un accident sau despre comiterea unei infracţiuni.

16 oct, 09:05

Sursa: https://www.dcnews.ro/incident-grav-barbat-ranit-dupa-ce-ar-fi-cazut-intr-o-secera_700559.html

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.