Municipiul Vaslui, alături  de Klaus Iohannis!

0

Organizația Municipală PNL Vaslui a reușit să strângă un număr record de semnături pentru  susținerea  candidaturii lui Klaus Iohannis pentru un nou mandat la Cotroceni, un real progres față de toate tipurile de alegeri precedente. 

Membrii Organizației  Municipale PNL Vaslui au strâns peste 8500 de semnături de susținere a  candidaturii lui Klaus Iohannis pentru un nou mandat în fruntea statului. Acest lucru  demonstrează că vasluienii își doresc să iasă din nefasta zodie a PSD, singura alternativă credibilă fiind PNL și candidatul susținut de PNL la președinția  statului.

Loading...

Confirmăm, astfel, faptul că suntem pe drumul cel bun și demonstrăm că rezultatele foarte bune obținute de PNL Vaslui la Alegerile Europarlamentare din 26 Mai 2019 nu au fost rodul unei întâmplări fericite, ci efectele unui contact direct și continuu cu cetățenii municipiului Vaslui.

Larga susținere și simpatie de care se bucură Klaus Iohannis, candidatul susținut de PNL în această importantă luptă politică, demonstrează totodată că, în municipiul Vaslui, dorința de schimbare este o realitate cuantificabilă. Vasluienii s-au săturat de PSD și conștientizează că PNL este alternativa, singura alternativă, pentru o bună guvernare în perioada următoare.

Îi felicit pe toți cei care, în calitate de membri ai Organizației Municipale PNL Vaslui sau de simpatizanți au contribuit  prin activitatea lor la trendul ascendent pe care se găsește astăzi Partidul Național Liberal în municipiul Vaslui. Pe cei care încă nu au făcut-o, îi așteptăm în marea echipă a PNL.

Le mulțumesc tuturor vasluienilor care au înțeles necesitatea sprijinirii președintelui  Klaus Iohannis pentru un nou mandat în fruntea statului. Acest capital de încredere ne onorează și ne obligă.

Tudor Polak,

Președintele Organizației  Municipale PNL Vaslui

Loading...
loading...