17.9 C
Vaslui
sâmbătă, 6 iunie, 2020

Două persoane urmărite internațional prinse la Albița

40 de minute ago

Loading...

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Albița au depistat două persoane pe numele cărora erau emise mandate de arestare pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere pe teritoriul Cehiei, respectiv fraudă pe teritoriul Germaniei.

La sfârșitul săptămânii, s-a prezentat în Punctul de Trecere al Frontierei Albița-I.T.P.F. Iași, pentru efectuarea formalităților necesare trecerii frontierei de stat, pe sensul de intrare în țară, C.B., cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 25 de ani, pasager într-un autoturism înmatriculat în Republica Moldova.

„La controlul de frontieră, lucrătorii noștri au constatat faptul că pe numele bărbatului era emis de către autoritățile din Cehia, în luna iulie, un mandat european de arestare, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere. În această dimineață, în jurul orei 05.00, s-a prezentat în același punct de trecere a frontierei, pentru efectuarea formalităților necesare trecerii frontierei de stat, pe sensul de intrare în țară, un bărbat, C.I., cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 30 de ani, pasager într-un microbuz înmatriculat în Republica Moldova.La controlul de frontieră, lucrătorii noștri au constatat faptul că pe numele bărbatului era emis de către autoritățile din Germania, din data de 15.08.2019, un mandat de arestare, pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă” , a declarat comisar șef, Lazăr Denis, purtătorul de cuvânt I.T.P.F. Iasi.

Polițiștii de frontieră au întrerupt călătoria persoanelor în cauză, care au fost predate unor echipe operative din cadrul I.P.J. Vaslui, în vederea luării măsurilor legale ce se impun. (A.P.)

Sursa: http://estnews.ro/2019/08/20/doua-persoane-urmarite-international-prinse-la-albita/

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social Media

11,117FaniÎmi place
206CititoriConectați-vă

Robo Știri

Pandemia de Covid-19 în mâinile ministrului Nelu Tătaru

De-a lungul vieţii omenirea s-a confruntat cu tot felul de pandemii, crize politice și evenimente neprevăzute, mai mult sau mai puțin periculoase,...

Dumitru Buzatu, un soi de Gică Contra, şef peste moşie!

Preşedintele CJ, Dumitru Buzatu, ne demonstrează încă o dată că a pierdut lupta cu realitatea, logica şi moralitatea convocând pe 13 Aprilie,...

Primăria Vaslui – ÎN ATENȚIA AGENȚILOR ECONOMICI CARE DESFĂȘOARĂ ACTIVITĂȚI DE COMERȚ

În conformitate cu prevederile Ordonanţei Militare nr. 3/24.03.2020 privind măsurile de prevenire a COVID-19, persoanelor peste 65 de ani le este permisă ieșirea din domiciliu...