Vasluienii vor încasa în următorii ani printre cele mai mici lefuri din România

0

15 iulie 2019

Salariații din județul Vaslui au parte de vești proaste pentru următorii ani. Chiar dacă numărul mare de bugetari a ridicat nivelul câștigului salarial mediu net, vasluienii vor continua să încaseze cele mai modeste lefuri din Moldova. La nivel național, Vasluiul se află în grupul județelor codașe la salarii alături de Vrancea, Brăila, Mehedinți și Harghita. La polul opus se află județele Cluj, Timiș, Sibiu, cu salarii nete lunare de peste 4.000 lei.

Județul Vaslui va avea peste trei ani cel mai mic câștig salarial mediu net dintre județele din Moldova. Deși creșterea salariilor bugetarilor a influențat pozitiv nivelul salariului mediu net, Vasluiul continuă să se clasează pe ultimul loc.

Loading...

Potrivit proiecției Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză privind principalii indicatori economico – sociali în profil teritorial până în anul 2022. Vasluiul va avea peste trei ani un salariu mediu net de 2.936 lei. Restul județelor din regiune vor avea în anul 2022 următoarele salarii nete: Bacău – 3.251 lei, Botoșani – 2.940 lei, Iași – 3.739 lei, Neamț – 2.976 lei, Suceava – 3.050 lei. Practic, de la un salariu prognozat la sfârșitul acestui an la suma de 2.425 lei, în următorii trei ani lefurile vor crește cu 511 lei.

La nivel național, în anul 2022 vor avea salarii mai mici județele Vrancea (2.867 lei), Brăila (2.934 lei), Mehedinți (2.929 lei) și Harghita (2.741 lei).

La polul opus, câștigul salarial mediu net lunar va fi peste trei ani mult mai mare în județele Ilfov – 4.293 lei, Sibiu – 4.102 lei, Cluj – 4.562 lei și Timiș – 4.349 lei.

Bugetarii saltă salariul Vasluiului

Marea majoritate a salariaților din județul Vaslui provin din sistemul bugetar. Practic, dintr-un total de 54.271 salariați, aproximativ 38.000 sunt angajați în sistemul bugetar. Singurele puncte ale industriei vasluiene care au supraviețuit până astăzi sunt societățile Rulmenți Bârlad și Fepa Bârlad, Petal Huși și mai mulți agenți economici din sectorul confecțiilor în diferite zone de la nivelul județului.

Această proporție a numărului de salariați de la stat și privat o avem în interiorul sindicatului nostru, iar ea este valabilă și pentru piața muncii locale. Un procent de 70% din angajați vin din zona bugetară, iar 30% din industrie, agricultură, comerț și servicii. Dacă te raportezi la județele țării în care gradul de industrializare este incomparabil mai mare, și resursele pe care le au la îndemână acele județe să facă ceva sunt altele. Situația economică a Vasluiului se răsfrânge asupra Moldovei. Fără infrastructură, fără o autostradă care să lege Moldova de Ardeal aici, la noi, nu vine nimeni să investească” , a spus Gheorghe Croitoru, președintele Sindicatului „CNSLR Frația” Vaslui.

Sindicatul CNSLR Frăția Vaslui are 7.000 de membri din sectorul bugetar (sănătate, protecția copilului, învățământ, finanțe publice) și din privat (construcții de mașini, apă și canal, confecții, telecomunicații).

Potrivit datelor Direcției Județene de Statistică Vaslui, în luna aprilie 2019 activau pe piața muncii locale un număr total de 57.282 de salariați.

Sursa: http://estnews.ro/2019/07/15/vasluienii-vor-incasa-in-urmatorii-ani-printre-cele-mai-mici-lefuri-din-romania/

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.