Noul sediu al Viacons Rutier SRL Huși, sfințit de episcopul Hușilor

0

15 iulie 2019

Noul sediu al SC Viacons Rutier SRL Huși, una dintre cele mai importante societății de reabilitare, construcție și modernizare a infrastructurii rutiere din zona Moldovei, a fost sfințit de episcopul Hușilor, preasfințitul Ignatie, în prezența conducerii firmei, a colaboratorilor și a tuturor salariaților societății. Evenimentul s-a desfășurat la finalul evenimentelor derulate în cadrul simpozionului regional „Dezvoltarea infrastructurii rutiere pe plan național și local”, organizat de directorul general al societății, Ioan Ciomaga, cu ocazia împlinirii a 18 ani de activitate a SC Viacons Rutier SRL.

Loading...

Sute de colaboratori și salariați ai SC Viacons Rutier SRL Huși au participat, la sfârșitul săptămânii care s-a încheiat, la sfințirea noului sediu al firmei, unul dintre cele mai moderne din județ. Oaspetele de seamă al conducerii societății a fost episcopul Hușilor, preasfințitul Ignatie, ierarhul fiind cel care a oficiat, de altfel, și slujba de sfințire a sediului. Răspunsurile liturgice au fost date de o parte a membrilor coralei Catedralei Mitropolitane Românești din Paris, din care face parte și Adina Ralea, fiica directorului Ioan Ciomaga și profesor universitar la Sorbona, precum și cercetător științific al Academiei Române.

La finalul ceremonialului, episcopul Igantie a dorit să-și arate aprecierea față de managerul Viacons Rutier SRL, Ioan Ciomaga, evidențiind modul în care a reușit să conjuge calitatea de antreprenor cu cea de filantrop:

„Aș vrea să scot în evidență o calitate a dumnealui. Este și un foarte mare filantrop. Numim pe cineva filantrop în momentul în care, dezinteresat, cu deplină dragoste, cu deplină dăruire și altruism, se pune în slujba semenilor. Eu așa l-am cunoscut, ca un bun filantrop. Un antreprenor are nevoie de această etică a hărniciei, dar filantropul mai are nevoie de ceva, de foarte multă discreție. Acest lucru l-am descoperit la domnul Ioan Ciomaga, dacă ajută pe cineva, o face cu foarte multă discreție și fără să aștepte niciun fel de recompensă. Noi suntem datori să mulțumim celor care ne sunt binefăcători, însă cei care fac binele nu trebuie să cerșească recunoștința. Mă bucur că este alături de proiectele sociale ale Episcopiei și îi mulțumesc foarte mult că, pe lângă implicarea în viața acestui județ, există și latura aceasta morală, de filantrop, un om de bine pentru toți cei care au nevoie.”

Totodată, ierarhul a amintit că Ioan Ciomaga este și membru al Adunării Eparhiale a Episcopiei Hușilor, oferindu-i, în dar, o cruce, ca semn ce simbolizează atât dragostea, cât și jertfa:

„ Nu este foarte simplu să lucrezi cu oamenii. Câteodată interacțiunea, colaborarea cu oamenii se poate transforma într-o cruce, este nevoie să te mai smerești, să mai renunți la ideile tale, la părerile tale, ca lucrurile să meargă foarte bine. Crucea este și simbolul dragostei, nu numai al jertfei. Avem nevoie, în această lume, de foarte multă dragoste. Din nefericire, asistăm la o formă de dezbinare a societății. Credința în cruce, credința în Hristos, credința în dragostea pe care El ne-a împărtășit-o fiecăruia, poate să ne mai țină legați unii de alții”.

La rândul său, directorul general al Viacons Rutier SRL Huși a mulțumit episcopului Ignatie, subliniind importanța acestui eveniment organizat la împlinirea a 18 ani de activitate:

„Împlinirea este cununa a ceea ce înfăptuim. Dacă pui suflet în ceea ce faci și mai sporești cu o lacrimă de credință, satisfacția este pe măsura dragostei, a bunei rânduieli și a chiverniselii. (…) Trăiesc un vis împlinit, sfințirea sediului și a tot ce avem aici, precum și sfințirea muncii noastre, a efortului colectivului nostru” .

Directorul Viacons Rutier SRL i-a oferit episcopul Hușilor o diplomă aniversară.

(Ionuț PREDA)

Sursa: http://estnews.ro/2019/07/15/noul-sediu-al-viacons-rutier-srl-husi-sfintit-de-episcopul-husilor/

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.