Comețul stradal neautorizat, sancționat de polițiști

0

6 minute în urmă

In zilele de 13 și 14 iulie , polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui, cu implicarea lucrătorilor de poliție din structurile de ordine publică şi poliție rutieră, sprijiniţi de lucrători din cadrul D.S.V.S.A. Vaslui – Biroul control oficial siguranţa alimentelor, au desfășurat acțiuni privind comertul stradal.

Acestea au avut în vedere prevenirea și descoperirea neregulilor din domeniul comerțului cu produse agro-alimentare, respectiv comerţului stradal cu produse de origine animală, pe raza municipiului Bârlad şi pe raza comunelor limitrofe municipiului Bârlad.

Cu ocazia activităților desfășurate, au fost verificați 75 de agenți economici, controlate 15 autovehicule și legitimate peste 90 de persoane.

A fost constatată săvârșirea unei infracțiuni, prevăzută și pedepsită de Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

De asemenea, polițiștii au aplicat 82 de sancțiuni contravenționale, dintre care 44 pentru încălcări ale Legii 12/1990 (privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite), 8 pentru abateri la O.U.G. 28/1999 (obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale), 20 pentru încălcări ale Legii 145/2014 (pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol) și 10 pentru abateri la O.U.G. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice).

Valoarea sancțiunilor aplicate a fost de peste 58.000 lei.

Au fost ridicați, în vederea confiscării, peste 1.100 lei, dar și bunuri (preparate din carne, articole vestimentare, legume, aparatură electrică și electronică, precum și țigarete), în valoare totală de peste 6.700 lei, comercializate fără documente legale de proveniență.

Sursa: http://actualvs.ro/2019/07/15/cometul-stradal-neautorizat-sanctionat-de-politisti/

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here