Deputatul Daniel OLTEANU (ALDE)꞉ «Vot clasic, anticipat (pe durata a trei zile) și prin corespondență, pentru românii din străinătate»

0

Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea, modificarea şi completarea propunerilor legislative în materie electorală și-a încheiat activitatea cu o serie de decizii importante, care îi vizează pe romȃnii de peste hotare.

Astfel, aceștia vor avea posibilitatea să își exercite dreptul de vot pe durata a trei zile (vineri, sâmbătă şi duminică), și nu doar într-o singură zi, așa cum se întȃmpla pȃnă acum. Votul anticipat a fost propunerea ALDE, care a luat în considerare faptul că multe persoane au nevoie să își planifice din timp deplasarea pȃnă la secția de votare, aflată, în unele cazuri, la distanță de orașul de domiciliu.

În plus, membrii Comisiei speciale pentru legislația electorală au hotărȃt că, în ziua de duminică, se poate prelungi programul secțiilor de votare, după ora 21.00, pentru ca toți alegătorii care se află în incinta sediului, precum şi cei care stau la rând, să voteze.

Totodată, Comisia specială de Cod electoral a stabilit ca, la alegerile prezidenţiale din acest an, romȃnii din diaspora să aibă ca opțiune, pe lȃngă votul clasic și cel anticipat, şi votul prin corespondenţă. Cei care doresc să voteze peste hotare trebuie să se înregistreze în Registrul electoral ca alegător în străinătate și să completeze un formular online, cu datele personale, pe site-ul Autorității Electorale Permanente. Formularul va fi însoțit de copia scanată sau fotografia actului de identitate.

Aceste decizii completează pachetul de măsuri referitor la votul în diaspora, care conține nu doar propuneri legate de o mai bună organizare a scrutinelor (de exemplu, amplasarea mai multor cabine de vot în secțiile de votare), ci și o serie de modificări din punct de vedere procedural. Una dintre acestea vizează generarea electronică a listelor electorale suplimentare pentru diaspora, prin intermediul sistemului de monitorizare a prezenţei la vot.

«Alături de colegii din comisie, am avut în vedere soluțiile cele mai bune pentru ca, indiferent de locul în care se află, fiecare român să își poată exercita dreptul democratic la vot într-un mod cât mai facil, cu respectarea prevederilor legale. Au existat numeroase propuneri, mă bucur că între colegi a fost consens și că am putut să colaborăm pe o temă care a stȃrnit multe polemici, în special legate de riscul de a-i discrimina pozitiv pe cei aflați peste granițe. M-aș bucura ca proiectul pe care l-am propus să fie considerat o bornă importantă în drumul pe care țara noastră îl are de parcurs pentru a se alinia la standardele statelor din care am primit cele mai multe critici referitoare la sistemul nostru de vot.», a spus deputatul ALDE Daniel Olteanu.

Proiectul de lege urmează să intre, săptămâna viitoare, în dezbaterea Senatului, și va fi supus ulterior votului final în Camera Deputaților.

28 iunie 2019

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here