Iată ce subiecte au picat la Evaluarea Națională 2019 – limba și literatura română

0

EXAMEN… Elevii de clasa a VIII-a au susținut azi prima probă la Evaluarea Națională, cea la limba si literatura română. La primul subiect, acestora li s-a cerut să redacteze o argumentație pe baza unui text al genului dramatic, adică un fragment din “Ultima cursă” de Horia Lovinescu. De asemenea, aceștia au avut de găsit anumite sinonime, de menționat rolului cratimei, de transcriere a unor conține ce conțin diftong și de formulare a unui enunț cu două idei principale, respectiv secundare din text.

La cel de-al doilea subiect a căzut un fragment din „A fost o dată un scriitor foarte încăpățânat” de Adina Nelega, pe baza căruia elevii trebuiau să rezolve cerințe precum menționarea modului și timpului unor verbe, a funcției sintactice a unor cuvinte, transcrierea unei propoziții principale și a unei subordonate și construirea unei fraze cu două propoziții – o subordonată completivă directă introdusă prin conjuncția “dacă”. La punctul B al subiectului doi la română la Evaluare Națională 2019, elevii au avut de redactat o narațiune de 150-300 de cuvinte în care să prezinte o întâmplare petrecută acasă sau la școală în timpul unei activități de lectură. Ministerul Educației va publica la ora 15.00, baremul de corectare a subiectelor la română la Evaluare Națională 2019.

Loading...

Sursa: http://www.vremeanoua.ro/iata-ce-subiecte-au-picat-la-evaluarea-na%c8%9bionala-2019-limba-%c8%99i-literatura-romana

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.