Cine este vinovat de dezastrul de pe drumul european Bârlad-Crasna?

0

ANALIZÃ… Ultimele accidente produse pe drumul european 581, pe segmentul Bârlad-Crasna, aratã cã în acea zonã suntprobleme care conduc la aceastã stare de lucruri. Pe de o parte, si de alta a drumului nu se mai executã lucrãri de protectie de foarte multi ani, în timp ce o serie de firme si-au construit tot felul de obiective, despre care nu stim dacã au autorizatii de constructie sau nu. Trebuie, oare, sã moarã cineva, pentru a se lua mãsuri?

Ieri dimineatã, între Bârlad si Banca s-a produs un accident de circulatie cu urmãri grave. Dupã o ploaie torentialã, care a adus de pe versanti mari cantitãti de aluviuni, un microbuz care venea de la Chisinãu spre Bucuresti a ajuns în sant, în urma accidentului fiind rãnite trei persoane. Pe 13 iunie, la câteva sute de metri distantã, în apropierea satului Strâmtura, o ambulantã care se deplasa de la Vaslui spre Bârlad a derapat pe sosea, din cauza aluviunilor, intrând într-un alt vehicul, înmatriculat în judetul Hunedoara. Acesta stationa pe marginea drumului, soferul de 36 de ani declarând cã tocmai din cauza mâlului de sosea a decis, prevãzãtor, sã se opreascã. Întrucât Ambulanta transporta un pacient de la Spitalul Judetean Vaslui cãtre unitatea medicalã din Bârlad, pentru efectuarea unui CT (computer tomograf), în urma accidentului a fost trimisã de urgentã o alta autospecialã, pentru preluarea pacientului. Valul de mâl provine de la o groapã de gunoi sãpatã – de cine, oare? – în apropierea abatorului de la Vanbet. Si, tot în apropierea sediului Vanbet, într-o curbã deosebit de periculoasã, conducerea firmei a decis sã ridice un FNC, despre care nu stim dacã are autorizatie sau nu, însã care produce mari probleme pe drumul european. În ultimele zile, dinspre FNC-ul firmei Vanbet s-au scurs pe sosea mii de tone de apã cu pãmânt, fãcând imposibilã circulatia pe drumul european. Desi ar fi trebuit sã intervinã cu utilaje pentru curãtarea drumului de zecile de tone de mâl, cei de la Vanbet au stat si au privit cum utilajele de la Drumuri Nationale îsi fac treaba si curãtã soseaua. De fapt, ce se petrece si care sunt cauzele care conduc la blocajele si accidentele de pe drumul european, în ultimul timp? În primul rând, în zona drumului european au apãrut tot felul de constructii noi – cum este cazul FNC-ului de la Vanbet – care nu se stie dacã au documente legale. În cazul acestui FNC, constructia s-a ridicat într-un mal de pãmânt, iar ploile torentiale aduc în drumul european cantitãti uriase de mâl. În al doilea rând, de foarte multi ani, cei de la Îmbunãtãtiri Funciare nu mai fac lucrãri de protectie a versantilor, cu împãduriri si tot felul de lucrãri hidrotehnice, care sã previnã aparitia suvoaielor de mâl. Ori, în ultima perioadã am observat ploi cu cãderi însemnate de precipitatii, cu 50-60l/mp, în jumãtate de orã, care conduc la fenomene greu de anticipat. Am fi curiosi sã aflãm, de la Drumurile Nationale, câte din investitiile din apropierea drumului european au autorizatiile cerute de lege. Pânã atunci, trebuie doar sã ne rugãm la Dumnezeu, sã nu mai prindem ploi torentiale, altfel vom asista si la alte drame pe drumul european.

Sursa: http://www.vremeanoua.ro/cine-este-vinovat-de-dezastrul-de-pe-drumul-european-barlad-crasna

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.