Adailton a semnat primul contract ca antrenor!

0

Adailton (42 de ani) începe un nou capitol în viaţa sa fotbalistică. Fostul jucător al

tocmai a semnat primul contract ca antrenor principal, cu o echipă din Serie D, Vigor Carpaneto. Brazilianul a fost în ultimii 2 ani în stafful formaţiei Virtus Veronam, Serie C.

Adailton a fost prezentat oficial şi este entuziasmat de noua postură: ” Propunerea m-a măgulit, am ştiut că este o oportunitate foarte mare pentru mine şi vreau să fac ceva bun aici. Serie D este un campionat bun, sunt fericit că am semnat contractul. Avem o bază de unde să începem, preşedintele s-a luptat să facă lucruri frumoase aici, iar eu şi stafful meu vom încerca să facem ca totul să meargă şi mai bine, să creştem ”.

Adailton a jucat pentru FC Vaslui în perioada 2007 – 2010. A demonstrat că este unul dintre cei mai buni străini care au călcat vreodată în România şi s-a făcut remarcat cu 72 de meciuri, 19 goluri şi 20 de pase decisive. Înainte să ajungă în Liga 1, brazilianul a căpătat exprienţă la formaţii cu nume în fotbalul european, precum Parma, PSG, Genoa sau Bologna. Adailton s-a retras din cariera de jucător în 2014, după o experienţă de câteva luni în ţara natală, la Juventude.

Sursa: https://www.prosport.ro/fotbal-extern/adailton-a-semnat-primul-contract-ca-antrenor-18166007

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.