A explodat placinta la Transurb! Angajatilor de aici le-a ajuns cutitul la os

0

cu 25 de minute in urma

iunie 10, 2019

O parte dintre salariaţii SC Transurb SA Vaslui, operatorul de transport public din municipiul reşedinţă, au protestat, luni, în faţa primăriei, solicitând schimbarea conducerii instituţiei, creşterea salariilor, plata orelor suplimentare şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Protestatarii au avut ulterior discuţii cu reprezentanţii primăriei, care au dat asigurări că o parte dintre revendicări vor fi soluţionate.

‘Am mai avut acum câteva zile discuţii cu reprezentanţii salariaţilor de la Transurb şi le-am transmis încă de atunci, cunoscând nemulţumirile lor, că vom încerca să rezolvăm o parte dintre probleme. Le-am spus şi astăzi că va fi efectuat un audit la societatea respectivă, în urma căruia se va constata dacă anumite aspecte semnalate se confirmă. Am dat asigurări că în luna iulie, odată cu rectificarea bugetară, vor fi alocate o parte din fondurile necesare’, a declarat primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl. Referitor la solicitarea de demitere a directorului Transurb, primarul a spus că o astfel de decizie nu poate fi luată decât dacă se constată abateri grave.

Pavăl a afirmat că la sfârşitul anului, pe baza activităţii conducerii şi în urma evaluărilor, se va constata dacă se impune schimbarea directorului, dar a precizat că aceasta nu este prerogativa primarului.

sursa foto: vremeanoua

Sursa: https://stiriest.ro/2019/06/10/a-explodat-placinta-la-transurb-angajatilor-de-aici-le-a-ajuns-cutitul-la-os/

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.