«Amenințările Opoziției nu sunt o noutate, după ce USR și PNL au votat împotriva dublării alocațiilor pentru copii și împotriva Autostrăzii Tișița – Albița»

0

Tăieri de venituri, anulări ale unor facilități și disponibilizări. Este ceea ce îi așteaptă pe romȃni din partea actualei Opoziții, avertizează Daniel Olteanu, vicelider al Grupului ALDE la Camera Deputaților.

Olteanu susține că modul în care câștigătorii alegerilor europarlamentare își gestionează rezultatul este dovada lipsei de responsabilitate și a unui “program de guvernare bazat pe ambiții personale, nu pe analize, studii de impact și realități”. Un astfel de program de guvernare, afirmă deputatul ALDE, este total opus celui care se implementează în prezent și care duce la creștere economică și creșterea nivelului de trai pentru fiecare romȃn.

În contextul declarațiilor recente ale unui lider al Opoziției, cu privire la eliminarea scutirii de impozit pe venit în domeniul IT, Daniel Olteanu subliniază că măsuri de acest fel trebuie să vină doar în urma unor analize complexe, care să arate dacă facilitățile și-au atins scopul, în ce măsură mai sunt necesare și care ar fi impactul eliminării lor. În caz contrar, există riscul ca practicile din anii 2008 – 2012, care au generat drame familiale și sociale, să fie reînviate.

În cadrul unei declarații în plenul Parlamentului, deputatul Daniel Olteanu a propus o analiză la nivelul coaliției de guvernare, care să indice sectoarele de activitate unde e necesară susținerea statului și acordarea de facilități pentru o anumită perioadă, cum s-a întȃmplat în domeniul construcțiilor.

Olteanu atrage atenția că măsurile sunt obligatorii mai ales în acele sectoare în care discriminarea pozitivă duce la venituri „neimpozitate” sau „speciale”, care destabilizează bugetul de stat.

«Modul în care câștigătorii alegerilor europarlamentare își gestionează rezultatul arată ce ne așteaptă în cazul în care ar ajunge la guvernare.

Să tăiem de aici, să tăiem de dincolo, să anulăm facilități, să dăm afară” – acesta este programul de guvernare care ne așteaptă din partea actualei Opoziții – cel puțin a acelei jumătăți de Opoziție care vrea să vină acum la putere – un program bazat pe ambiții personale, nu pe analize, pe studii de impact, pe realități.

A fi responsabil nu înseamnă a-ți propune să elimini, de exemplu, facilitățile pentru sectorul IT, ci înseamnă a face o analiză care să ne spună dacă aceste facilități și-au atins scopul, dacă mai sunt necesare și în ce măsură, înseamnă a evalua impactul eliminării lor și abia apoi a lua o decizie.

Da, cred că e necesară o astfel de analiză în cadrul coaliției de guvernare, prin care să vedem ce sectoare au nevoie de un impuls din partea statului sau de susținere pentru o perioadă, așa cum au fost evaluările în sectorul construcțiilor, iar până la o decizie finală să subliniem că punctele de vedere reprezintă opinii personale și atȃt.», a declarat Daniel Olteanu. Deputatul ALDE a menționat că reprezentanții USR și PNL și-au arătat adevăratele intenții de guvernare atunci cȃnd au votat împotriva dublării alocațiilor pentru copii și împotriva tuturor proiectelor de infrastructură ale județului Vaslui, incluzȃnd aici și Autostrada Tișița – Albița.

Creștere economică, nu măsuri de austeritate

«Ca parlamentar, punctul meu de vedere este că nu trebuie să reînviem practicile din perioada 2008-2012, în care unele măsuri au generat drame familiale și sociale, ajungȃndu-se până la sinucideri.

Această majoritate de acum implementează un program care duce la creștere economică și creștere a nivelului de trai, și așa trebuie să rămână pentru fiecare român.

În ce mă privește, sunt pentru reducerea graduală a aparatului bugetar, dar fără disponibilizări, prin blocarea parțială a angajărilor și prin redistribuirea personalului între și în cadrul instituțiilor unde există această necesitate.

Vreau să se știe faptul că numărul vasluienilor beneficiari ai ajutorului social a coborât până la 8000 de persoane și scade lunar cu aproximativ 100, ceea ce arată că discuția despre risipa din această zonă a asistenței sociale trebuie să înceteze. Nu acest număr redus de oameni sărmani destabilizează bugetul de stat, ci acele sectoare în care discriminarea pozitivă duce la venituri „neimpozitate” sau „speciale”, spuneți-le cum vreți, de mii de euro pe lună, iar aici da, sunt de acord că e nevoie de analize și de măsuri. Întotdeauna am cerut în primul rând investiții pentru zonele sărace, nu ajutoare sociale, și îmi mențin punctul de vedere.

Reprezentanții USR și PNL și-au arătat intențiile nu prin amenințările de acum, ci prin fapte concrete. Mă refer aici la votul dat Legii bugetului, unde au votat nu doar împotriva dublării alocațiilor pentru copii, ci și împotriva proiectului Autostrăzii Tișița – Albița și împotriva tuturor proiectelor de infrastructură ale județului Vaslui.», a spus Daniel Olteanu în plenul Camerei Deputaților.

5 iunie 2019

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.