„Mi s-ar părea firesc ca în politica din România să conteze rațiunea, și nu emoția”

0
„Două concluzii trag în urma votului din 26 mai, când românii și-au ales reprezentanții în viitorul Parlament European și s-au exprimat pentru referendumul pe probleme de justiție.
România a devenit țara în care, în alegeri, dictează enorm emoția, iar ăsta este un lucru mai mult decât îngrijorător.
În condițiile în care avem nevoie, atât la vârful administrației centrale, cât și al celei locale, de oameni fermi, hotărâți, care să contribuie decisiv la accelerarea proiectelor de dezvoltare, rațiunea trebuie să primeze atunci când îi trimitem într-o funcție. Nu e loc de emoții și de atitudini revanșarde atunci când pui pe umerii unui politician responsabilitatea pentru o întreagă comunitate sau un întreg județ, ori atunci când ceea ce urmează să facă acesta poate influența parcursul european al țării pentru următoarea perioadă.
Cred, astfel, că votul emoțional nu este soluția de care are nevoie România pentru a merge mai departe și că nu e târziu să înțelegem cu toții că astfel de momente, în care ura întunecă mintea, pot avea consecințe  negative greu de gestionat pe termen lung.
Mă refer la ura îndreptată împotriva unui anumit tip de politician, pentru care lipsa de scrupule și derapajele de tot felul au constituit o practică vreme de zeci de ani, acea ură care și-a depășit de mult timp ținta și tinde să se generalizeze și să îi vizeze pe toți care au o altă opinie, fără excepție.
Vreau să atrag atenția că politica făcută “cu securea deasupra capului” nu aduce nimic bun, pentru că nu poți performa atunci când ți se fac procese de intenție la orice pas, la orice inițiativă.
Mi-aș fi dorit să existe același procese de intenție în cazul politicienilor care s-au ridicat pe valul urii, care se văd acum în situația de a nu-și putea gestiona simpatia electoratului, din simplul motiv că nu au nici rădăcini puternice pe care să se sprijine, nici vreo viziune clară și binefăcătoare, așa cum anunțau discursurile lor mesianice, și care se dovedesc, prin exemple la vârf, complici și parteneri în contracte pe bani publici ai celor pe care îi hulesc.
Politicienii care pun la baza oricărui demers și folosesc drept singur argument comparația facilă între “răi” și “buni” sfârșesc prin a realiza singuri că nu empatia, nu emoția salvează România, ci proiectele. Pentru că schimbările nu vin de la sine, ci se construiesc pas cu pas, printr-o bună guvernare.
Iar această bună guvernare mă duce către cea de a doua concluzie care rezultă în urma votului din 26 mai.
Ca partener de coaliție, ALDE și-a respectat angajamentele și obligațiile, chiar dacă, nu de puține ori, s-a întâmplat ca eu și colegii mei (și doar noi!) să fim cei care decontează derapajele și sincopele PSD.
Momentul 26 mai a fost unul hotărâtor pentru rolul pe care ALDE îl va avea în această coaliție, care va continua să funcționeze, însă în alți termeni și cu alte priorități.
Subliniez, pentru cei care confundă Guvernarea PSD-ALDE cu o guvernare exclusiv social-democrată, că întotdeauna a fost vorba despre un parteneriat pe proiecte, și nu despre o alianță conjuncturală ori un vehicul electoral, fapte care, de altfel, s-au și demonstrat.
Un exemplu este Autostrada Tișița-Albița, susținută atât de reprezentanții ALDE în Parlamentul de la București, cât și în cel de la Bruxelles, obiectiv care a devenit o prioritate europeană și care a primit finanțare prin Legea Bugetului din acest an pentru prima etapă de realizare a documentațiilor.”
Deputatul Daniel Olteanu, președintele ALDE Vaslui
Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.