VIDEO Bătrân în lacrimi, după votare: „Am votat să fie bine în ţara asta, dar numai bine nu este“

0

26 mai 2019, 17:20

Judeţul Vaslui înregistrează un absenteism masiv atât la alegerile europarlamentare, cât şi la referendum. În mediul rural, cei mai fideli alegători au fost bătrânii.

Potrivit datelor centralizate de Biroul Electoral Central, în judeţul Vaslui, până la ora 16.40 au votat 101.142 alegători, reprezentând 24,37 % din numărul total al vasluienilor cu drept de vot, cu aproape nouă procente mai puţin decât media naţională. O prezenţă mai crescută s-a înregistrat în mediul rural, acolo unde persoanele vârstnice s-au dovedit a fi mult mai conştiincioşi decât tinerii.

În majoritatea satelor, bătrânii au mers la urne după slujbele de la biserică. Mulţi dintre ei ai declarat că merg la votat pentru că ”aşa este normal”, însă ”fără prea multe speranţe”.

”Am mers la vot, atât pentru europarlamentare, cât şi pentru referendum. Am votat pentru mai bine în România. Eu vreau binele ţării ăsteia. Am muncit şi în ţară, am muncit şi în Italia. Noi românii nu avem viaţă uşoară, nici în ţară, nici în străinătate. Votăm de fiecare dată să fie bine, dar rămânem cu speranţa”, a declarat pentru ”Adevărul”, Dănuţ Liteanu (foto jos), din satul Moara Domnească.

În satul alăturat, la Fereşti, tot persoanele trecute de prima tinereţe au fost cele care au mers să-şi exercite dreptul la vot. Nu ştiu prea multe despre ce înseamnă alegeri europarlamentare sau referendum, însă bătrânii merg la vot cu un singur gând: ”să fie mai bine”. Unii dintre ei, însă, sunt deznădăjduiţi şi nu mai au prea multe speranţe. Dar au mers la vot.

”Mergem la vot să fie bine, dar bine nu mai este. Aşteptăm câte patru ani de zile… bine n-ar fi”. Noi nu vedem cum stau lucrurile”, a declarat descumpănit un bătrân din Fereşti la ieşirea de la votare. Cu lacrimi în ochi, bătrânul spune că şi-a pierdut încrederea: ”Nu ştiu dacă ţara se va mai face bine”.

Sursa: http://adevarul.ro/locale/vaslui/video-batran-lacrimi-votare-am-votat-tara-asta-numai-nu-este-1_5cea8dc6445219c57e1216d9/index.html

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.