Deputatul Daniel OLTEANU (ALDE), solicitare către prim-ministrul Viorica Dăncilă꞉ «Producătorii romȃni au nevoie de sprijin de la Guvern și de eliminarea barierelor artificiale, abuzive, pentru a recâștiga piața internă!»

0

Daniel Olteanu, vicelider al Grupului ALDE de la Camera Deputaților, atrage atenția că, în condițiile în care integrarea în Uniunea Europeană a avut drept consecință și o concurență suplimentară pentru producătorii romȃni, aceștia au fost și sunt nevoiți să îi facă față, iar pierderea contractelor pe piața internă a îmbrăcat uneori forma unui abuz de poziție. Deputatul ALDE i-a cerut premierului Viorica Dăncilă să dispună o analiză pentru a afla cauzele exacte pentru care produsele fabricate în România au fost înlocuite cu unele din import în anumite ramuri ale economiei, pe criterii care nu țin neapărat de calitate sau preț, analiză care să fie urmată, în funcție de concluzii, de măsuri reparatorii.

În cadrul unei declarații susținute în plenul Parlamentului, Daniel Olteanu a subliniat că analiza Guvernului trebuie să scoată la iveală în primul rȃnd modul în care s-a modificat, după aderarea la Uniunea Europeană, ponderea achizițiilor de produse fabricate în România în structura cheltuielilor companiilor la care statul a fost și este acționar. Olteanu consideră că este esențial ca datele să vizeze cu precădere industria energetică și domeniul administrării infrastructurii de transport, unde volumul cheltuielilor statului este unul semnificativ, iar producători romȃni din industrii tradiționale au fost chiar scoși de pe piață.

Loading...

Deputatul ALDE afirmă că o astfel de analiză a Guvernului este «obligatorie» pentru câștigarea sau recâștigarea pieței interne de către companiile românești, dar și pentru a elimina suspiciunile asupra unor bariere artificiale, care împiedică accesul firmelor autohtone pe piața internă, în special după realizarea marilor privatizări ale companiilor din energie.

«Integrarea în Uniunea Europeană reprezintă, fără îndoială, un proces cu beneficii pentru România, asumat de întreaga clasă politică și cu sprijin covârșitor din partea românilor.

Această integrare a venit, însă, cu oportunități și provocări cărora companiile românești au fost nevoite să învețe să le facă față într-un timp foarte scurt. Deschiderea piețelor a însemnat atât oportunități de export, cât și provocări pentru a ține piept concurenței suplimentare pe plan intern.

Companii cu zecii de mii de angajați în total, având o piață de desfacere atât pe plan intern, cât și în piețele tradiționale de dinainte de 1989, au fost puse în situația să asiste cum produsele fabricate în România au fost înlocuite cu produse din import, iar asta nu întotdeauna și nu neapărat pe criterii care țin de calitate și preț. Există numeroase luări de poziție publice ale acestor companii pe subiect.

Una dintre cele mai dramatice situații ar putea fi în industria energetică și în domeniul administrării infrastructurii de transport.

Având în vedere aceste lucruri, i-am transmis doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă, printr-o interpelare, să dispună o analiză, prin intermediul pârghiilor pe care le are, pentru a ne putea prezenta, într-un timp cȃt mai scurt, concluziile aferente acestei teme.», a declarat Daniel Olteanu, care a menționat că este esențial ca Guvernul să analizeze cauzele exacte care au dus la pierderea pieței interne de către companiile românești, oferind ca exemplu sfera producției de aparatură pentru automatizarea proceselor tehnologice industriale.

«Cred că e extrem de important să cunoaștem cu toții cum s-a modificat, după aderarea la Uniunea Europeană, ponderea achizițiilor de produse fabricate în România, de la piese și subansamble, la utilaje și echipamente, în structura cheltuielilor companiilor la care statul a fost și este acționar, cu deosebire din industria energetică, având în vedere volumul cheltuielilor.

Esențial este să aflăm și cauzele pentru care produsele fabricate în România au pierdut piața internă. Nu au mai fost competitive sau au fost introduse bariere noi, care nu au legătură cu calitatea produselor, spre exemplu, ci, mai degrabă, reprezintă semnele unei cartelizări?

Consider că e necesară o analiză distinctă pentru piața producției de aparatură pentru automatizarea proceselor tehnologice industriale, de unde să rezulte cauzele exacte care au dus la pierderea pieței interne de către companiile românești, și modul în care, după aderarea la Uniunea Europeană, s-a modificat ponderea produselor din această categorie, produse fabricate în România și vândute pe piața internă.

Toate aceste răspunsuri sunt obligatorii, în condițiile în care câștigarea sau recâștigarea pieței interne de către producătorii romȃni reprezintă un obiectiv guvernamental. Un alt motiv în plus este acela de a elimina (sau nu) suspiciunile referitoare la introducerea unor bariere artificiale pentru acești producători de pe piața internă, mai ales după realizarea marilor privatizări ale companiilor din energie.», a susținut Daniel Olteanu în plenul Camerei Deputaților.

13 martie 2019

CAMERA DEPUTAŢILOR

Birou Parlamentar Deputat Daniel Olteanu

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.