Prins cu certificat de înmatriculare fals

0

PENAL…Politistii de frontierã din cadrul Sectorului Politiei de Frontierã Husi efectueazã cercetãri în cazul unui bãrbat care a prezentat la controlul de frontierã un certificat de înmatriculare fals pentru autoturismul pe care îl conducea.

Astfel, î n data de 03 decembrie, politisti de frontierã din cadrul Sectorului Politiei de Frontierã Husi aflati în exercitarea atributiilor de serviciu au oprit, pentru un control de rutinã, pe raza localitãtii de frontierã Pogãnesti, judetul Vaslui, un autoturism marca Volvo, condus de cetãteanul român B.A., în vârstã de 30 de ani, domiciliat pe raza judetului Vaslui. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de înmatriculare prezentat la control pentru autoturismul în cauzã, tânãrul a fost dus la sediul sectorului pentru efectuarea de verificãri suplimentare. În urma verificãrilor efectuate, politistii de frontierã au stabilit cã documentul nu îndeplineste conditiile de formã si fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. Cu privire la cele constatate, persoana în cauzã a declarat cã a achizitionat autoturismul în urmã cu o zi, de la un bãrbat din Bârlad, oferind la schimb un alt autoturism si diferenta de 250 de euro, iar în momentul preluãrii autoturismului a intrat în posesia documentelor pe care le-a prezentat la controlul de frontierã. Acesta a mai declarat cã nu are cunostintã despre faptul cã certificatul de înmatriculare prezentat la control este fals. Politistii de frontierã efectueazã cercetãri în cauzã pentru sãvârsirea infractiunii de uz de fals.

Sursa: http://www.vremeanoua.ro/prins-cu-certificat-de-inmatriculare-fals

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.