Olteanu fatã în fatã cu noua generatie de politicieni

0

DISCURS … Daniel Olteanu, vicelider al Grupului ALDE de la Camera Deputatilor, atrage atentia cã impactul agendei europene din urmãtorii ani va fi unul semnificativ pentru România în mãsura în care toti actorii de pe scena politicã se vor implica si vor conlucra pentru ca realitatea româneascã sã se reflecte identic la nivelul întregii tãri si în lume. Invitat la Sinaia, la cea de a XV – a editie a Academiei Europene pentru Tineri Lideri Politici, deputatul ALDE a arãtat cã responsabilitatea liderilor politici actuali si viitori trebuie sã fie, pe lângã îndeplinirea obiectivelor comune europene, si aceea de a asigura consolidarea statutului si reputatiei nationale a României ca stat membru al Uniunii Europene.

Daniel Olteanu le-a vorbit tinerilor prezenti la evenimentul organizat de Centrul Român de Politici Europene despre provocãrile politice actuale, în contextul preluãrii Presedintiei Consiliului Uniunii Europene de cãtre România. Olteanu a subliniat cã unitatea în jurul obiectivelor comune si consecventa reprezintã cele mai dificile probe pentru alesii trimisi la Bucuresti. Deputatul ALDE considerã cã prioritatea zero ar trebui sã fie „asigurarea unui climat intern favorabil dezvoltãrii echilibrate, în termeni de coeziune economicã si socialã care sã poatã fi resimtiti de cãtre fiecare român în parte, indiferent de zona în care trãieste”. În aceste conditii, Olteanu a transmis un apel la pragmatism si la solidaritate, cerând tuturor politicienilor consens în ceea ce priveste atenuarea decalajelor regionale care vizeazã Moldova, singura regiune fãrã acces la autostradã.

Loading...

Mandatul României în fruntea CE, o piatrã de încercare

În ceea ce priveste mandatul României în fruntea Consiliului Uniunii Europene, deputatul ALDE si-a exprimat convingerea cã acesta va fi unul în care românii vor dovedi cã exigentele impuse de apartenenta la Uniunea Europeanã nu le depãsesc competentele si aspiratiile. „Sã rãmânem consecventi si uniti în jurul unui obiectiv comun reprezintã, poate, una dintre cele mai mari provocãri ale politicii românesti actuale. Nu întâmplãtor, la finele lunii octombrie, toate fortele politice din România si toti factorii decidenti au primit propunerea de a adera la pactul politic propus de cãtre presedintele ALDE Cãlin Popescu-Tãriceanu. Din perspectiva mea si a ALDE, primul si cel mai important obiectiv trebuie sã fie în strânsã legãturã cu asigurarea unui climat intern favorabil dezvoltãrii echilibrate, în termeni de coeziune economicã si socialã care sã poatã fi resimtiti de cãtre fiecare român în parte, indiferent de zona în care trãieste. Conditia esentialã pentru a putea vorbi despre coeziune economicã si socialã este un mod pragmatic de a face politicã, axat pe diminuarea inegalitãtilor. Apelul meu este, si de aceastã datã, unul la pragmatism si la solidaritate. Cu cât ne vom asuma mai repede obligatia comunã, subliniez, comunã, ca politicieni, sã gândim si sã actionãm în beneficiul României si al tuturor românilor, cu atât mai netedã ne va fi si calea europeanã.”, a sustinut Daniel Olteanu la finalul evenimentului dedicat noii generatii de politicieni, care a adus împreunã tineri din toate formatiunile politice parlamentare, pentru dezbateri pe teme din sfera afacerilor europene si politicilor publice.

Sursa: http://www.vremeanoua.ro/olteanu-fata-in-fata-cu-noua-generatie-de-politicieni

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.