Deputatul Daniel Olteanu (ALDE)꞉ «Dacă există diferențe de percepție între București și Bruxelles, între București și restul lumii, suntem datori, cu toții, să le acceptăm și să le corectăm»

0

Daniel Olteanu, vicelider al Grupului ALDE de la Camera Deputaților, atrage atenția că impactul agendei europene din următorii ani va fi unul semnificativ pentru Romȃnia în măsura în care toți actorii de pe scena politică se vor implica și vor conlucra pentru ca realitatea romȃnească să se reflecte identic la nivelul întregii țări și în lume. Invitat la Sinaia, la cea de a XV – a ediție a Academiei Europene pentru Tineri Lideri Politici, deputatul ALDE a arătat că responsabilitatea liderilor politici actuali și viitori trebuie să fie, pe lȃngă îndeplinirea obiectivelor comune europene, și aceea de a asigura consolidarea statutului și reputației naționale a Romȃniei ca stat membru al Uniunii Europene.
Daniel Olteanu le-a vorbit tinerilor prezenți la evenimentul organizat de Centrul Român de Politici Europene despre provocările politice actuale, în contextul preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene de către Romȃnia. Olteanu a subliniat că unitatea în jurul obiectivelor comune și consecvența reprezintă cele mai dificile probe pentru aleșii trimiși la București. Deputatul ALDE consideră că prioritatea zero ar trebui să fie ″asigurarea unui climat intern favorabil dezvoltării echilibrate, în termeni de coeziune economică și socială care să poată fi resimțiți de către fiecare romȃn în parte, indiferent de zona în care trăiește″. În aceste condiții, Olteanu a transmis un apel la pragmatism și la solidaritate, cerȃnd tuturor politicienilor consens în ceea ce privește atenuarea decalajelor regionale care vizează Moldova, singura regiune fără acces la autostradă.
În ceea ce privește mandatul Romȃniei în fruntea Consiliului Uniunii Europene, deputatul ALDE și-a exprimat convingerea că acesta va fi unul în care romȃnii vor dovedi că exigențele impuse de apartenența la Uniunea Europeană nu le depășesc competențele și aspirațiile.
«Să rămȃnem consecvenți și uniți în jurul unui obiectiv comun reprezintă, poate, una dintre cele mai mari provocări ale politicii romȃnești actuale. Nu întȃmplător, la finele lunii octombrie, toate forțele politice din România și toți factorii decidenți au primit propunerea de a adera la pactul politic propus de către președintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu. Din perspectiva mea și a ALDE, primul și cel mai important obiectiv trebuie să fie în strânsă legătură cu asigurarea unui climat intern favorabil dezvoltării echilibrate, în termeni de coeziune economică și socială care să poată fi resimțiți de către fiecare romȃn în parte, indiferent de zona în care trăiește. Condiția esențială pentru a putea vorbi despre coeziune economică şi socială este un mod pragmatic de a face politică, axat pe diminuarea inegalităţilor. Apelul meu este, și de această dată, unul la pragmatism și la solidaritate. Cu cȃt ne vom asuma mai repede obligația comună, subliniez, comună, ca politicieni, să gȃndim și să acționăm în beneficiul Romȃniei și al tuturor romȃnilor, cu atȃt mai netedă ne va fi și calea europeană.», a susținut Daniel Olteanu la finalul evenimentului dedicat noii generații de politicieni, care a adus împreună tineri din toate formațiunile politice parlamentare, pentru dezbateri pe teme din sfera afacerilor europene și politicilor publice.

25 noiembrie 2018

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.