10 persoane acuzate de tentativă de omor în urma bătăii cu bâte de pe străzile Negreștilor din ziua de Paște

Zece persoane sunt acum inculpate pentru tentativă de omor după ce, chiar în ziua de Paște, două familii din Negrești s-au luat la bătaie pe stradă din cauza unui conflict mai vechi.

Un conflict mai vechi între două familii vecine a degenerat pe 12 aprilie, chiar de Paște, în orașul Negrești ducând la o bătaie generală, în plină stradă.

Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, membrii celor două familii s-au încăierat după ce, în prealabil, s-au înarmat cu tot ce au putut folosi ca arme albe: cuțite, topoare, șipci de lemn și orice altceva care le-a picat în mână şi putea fi folosit ca armă. În încăierarea generală care a urmat, participanții și-au aplicat reciproc numeroase lovituri şi mai multe persoane au fost rănite, unele dintre ele suferind leziuni grave.

Pentru aplanarea conflictului, autoritățile au trimis la fața locului mai multe structuri ale poliției, autoritățile reușind cu greu să pună capăt sângeroasei bătălii, în urma căreia au fost puse sub acuzare 10 persoane pentru tentativă de omor, loviri și alte violențe, dar și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

Dintre acestea, șapte vor fi prezentate în fața judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunere de arestare preventivă, în timp ce alte trei au fost plasate sub control judiciar.

Săptămâna trecută, în cadrul anchetei au fost efectuate percheziții în cinci locații, iar acțiunile de ridicare a suspecților au mobilizat forțe importante de ordine. La operațiuni au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui – Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul de Acțiuni Speciale și Serviciul Criminalistic, sprijiniți de jandarmi.

Procurorii au precizat că agresiunile au fost deosebit de violente, atât prin numărul loviturilor și prin obiectele folosite, cât și prin numărul persoanelor implicate. Rănile provocate au necesitat îngrijiri medicale, iar unele dintre ele au pus viața victimelor în pericol, motiv pentru care faptele au fost încadrate la tentativă de omor.

Sursa: https://www.monitoruldevaslui.ro/2026/04/10-persoane-acuzate-de-tentativa-de-omor-in-urma-bataii-cu-bate-de-pe-strazile-negrestilor-din-ziua-de-paste/

Ultimă oră

Același autor