Capela din cadrul DGASPC Vaslui va fi sfinţită de patru Ierarhi

0

Joi, 16 mai a.c., Capela cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” şi „Sfântul Apostol Andrei”, ridicată în curtea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, va fi sfinţită. Slujba de târnosire şi Sfânta Liturghie vor fi oficiate de Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, şi de Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord.

Programul evenimentului va începe de miercuri seara , de la ora 19.00 , cu întâmpinarea raclei cu moaştele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon , aduse de Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa.

Sfintele moaşte vor rămâne la Vaslui până vineri, 17 mai, la orele 12.00.

Joi, 16 mai , slujba de sfinţire va începe la ora 08.30 şi va fi urmată de Sfânta Liturghie, săvârşită pe un podium special amenajat în proximitatea sfântului locaş.

Răspunsurile la strană vor fi date de Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului.

În după-amiaza aceleiaşi zile, de la ora 18.00 , Corala Armonia va concerta în Parcul Copou din municipiul Vaslui.

Construcția Capelei a început în anul 2015, la inițiativa părintelui Petru Damian, angajat al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, cu sprijinul direct și constant al conducerii instituției, vizând acordarea de asistență religioasă și psiho-morală, respectiv asigurarea sfintelor taine pentru copiii și adulții beneficiari ai instituției. Finalizarea acesteia a fost posibilă prin conlucrarea între Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, autoritățile locale și Episcopia Hușilor, precum și cu ajutorul angajaților proprii și a altor persoane. Pictura interioară a fost executată în mod voluntar de către pictorul Constantin Mardare, de asemenea angajat al instituției, în perioada 2017 – 2019.

Sursa: http://www.ziaruldevaslui.ro/capela-din-cadrul-dgaspc-vaslui-va-fi-sfintita-de-patru-ierarhi/

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.