Accident dramatic. Un bărbat din Vaslui a intrat cu maşina într-un stâlp de electricitate

0

Un tânăr de 32 de ani, din localitatea Tanacu, a provocat un accident de circulaţie în noaptea de duminică spre luni, când, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pătruns pe contrasens, a lovit un autoturism şi şi-a continuat drumul intrând într-un stâlp de electricitate pe care l-a distrus.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, în urma accidentului, un pasager care se afla în autoturismul condus de tânărul de 32 de ani a fost rănit.

“Evenimentul s-a produs pe DJ 244 K, pe raza comunei Tanacu. Un tânăr în vârstă de 32 de ani, aflat la volanul unui autoturism, se deplasa dinspre dispensar spre postul de poliţie, în maşină mai aflându-se un pasager. Conducătorul auto a pătruns pe sensul opus, a intrat într-un alt autoturism condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 61 de ani, a continuat deplasarea, intrând într-un stâlp de electricitate pe care l-a doborât, în urma impactului pasagerul fiind rănit. Conducătorul auto a fost a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice”, a declarat Silvia Manta, din cadrul IPJ Vaslui.

În urma distrugerii stâlpului de electricitate, locuitorii din zonă au rămas fără energie electrică.

Sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/locale/accident-dramatic-un-barbat-din-vaslui-a-intrat-cu-masina-intr-un-stalp-de-electricitate-516644.html

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.