Autostrada Vasluienilor a devenit o prioritate europeană

0

Autostrada Vasluienilor a devenit o prioritate europeană

O decizie crucială pentru Autostrada Tișița – Albița, proiect readus în spațiul decizional ca urmare a inițiativei și insistenței constante a deputatului Daniel Olteanu, actual președinte al ALDE Vaslui și vicelider de grup al Camerei Deputaților.

După un răspuns oficial transmis deputatului Daniel Olteanu de către comisarul european pentru politici regionale Corina Crețu, prin care se comunica faptul că Autostrada Tișița – Albița poate fi finanțată cu fonduri europene, în condițiile unei susțineri din partea autorităților române, acest obiectiv de investiții devine prioritate europeană.

Mai precis, Mecanismul de Conectare a Europei (CEF) – viitoarea politică de transport europeană – include Autostrada Tișița – Albița în rândul proiectelor prioritare, alături de tronsoanele de cale ferată Timișoara – Moravița, Craiova – Calafat, București – Giurgiu. Președinția română a Consiliului Uniunii Europene a ajuns la un acord în acest sens cu Parlamentul European.

Interesant este faptul că raportor al Parlamentului European în acest dosar este europarlamentarul PNL Marian – Jean Marinescu, în condițiile în care PNL a votat în Parlamentul Romȃniei împotriva finanțării Autostrăzii Tișița – Albița.

Este o veste uriașă, o confirmare a faptului că acest obiectiv de investiții vital pentru vasluieni întrunește toate condițiile pentru a fi finanțat cu fonduri europene, iar acest coridor european de transport e o prioritate la nivelul Uniunii Europene. Este o dovadă, pe de altă parte, a ruperii totale de realitate a PNL pe plan național, un partid care a înțeles să voteze în Parlament împotriva acestui obiectiv, iar în Vaslui să-l ia în derâdere și să batjocorească munca acelor foarte puțini care am crezut și am luptat pentru Autostrada Tișița – Albița. Vasluienii trebuie să știe acum că avem de partea noastră Parlamentul European și Comisia Europeană, iar Autostrada Tișița – Albița are rezervate, pentru execuție, o parte din fondurile europene din următorul exercițiu financiar, a declarat deputatul Daniel Olteanu. În acest moment, Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) primește un semnal puternic că Autostrada Tișița – Albița trebuie tratată cu prioritate și mă aștept ca demersurile pentru atribuirea studiului de prefezabilitate să fie o chestiune de zile, a continuat Daniel Olteanu.

Context: Autostrada Tișița – Albița a avut studiu de prefezabilitate realizat în 1998 și a fost prevăzută a fi finalizată până în 2015, conform unei legi adoptate în 2003. Ulterior, a dispărut din toate documentele oficiale, inclusiv din Master Planul General de Transport, deși se află pe un coridor european TEN-T Comprehensive. După alegerile din 2016, după zeci de interpelări, memorii, adrese, solicitări, amendamente ale deputatului Daniel Olteanu (ALDE, Vaslui), obiectivul a fost inclus la nivel „studiu de prefezabilitate” în Legea bugetului 2019, fapt care semnifică asumarea oficială a realizării sale. Punctul de frontieră Albița este cel mai important pentru transportul rutier de mărfuri pe frontiera de est a României, având un trafic dublu față de toate celelalte puncte de trecere a frontierei de est, luate împreună, cu o triplare a traficului în ultimii zece ani și o creștere anuală de 10% în ultimii ani. Anterior votului pe Legea bugetului de stat, președintele ALDE, Călin Popescu – Tăriceanu, a declarat că Scopul bugetului, printre altele, e asigurarea coeziunii, să manifestăm solidaritate către regiunile mai puțin dezvoltate. Moldova este regiunea unde trebuie făcute mai multe investiții în infrastructură.”.

18 martie 2019

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

Birou Parlamentar Deputat Daniel Olteanu

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.