Un pompier bârlãdean, salvatorul anului 2018 al ISU Vaslui!

0

FELICITÃRI…Salvatorul de onoare al anului 2018, al Inspectoratului pentru Situatii de Urgentã Vaslui, este plutonierul Iosif George,încadrat pe funcția de comandant de echipaj și conducãtor autospeciale, în cadrul Detașamentului de Pompieri Bârlad.

George Iosif, aflat în afara programului de lucru, la data de 14 iunie 2018, împreunã cu alți colegi, a evaluat o victimã cãzutã în stradã, a acordat primul ajutor calificat, a resuscitat victima. „Ulterior, aceasta a fost transportatã la Centrul de Primiri Urgențe, din cadrul Spitalului Municipal “Elena Beldiman” Bârlad, salvându-i viața. La acea datã, presa le aducea mulțumiri militarilor bârlãdeni, militarul în cauzã fiind citat prin Ordin de Zi pe Unitate.”, a precizat Georgicã Onofreiasa, purtãtorul de cuvânt al ISU Vaslui.

Norocosul cu infarct!

Iatã articolul în care am semnalat cã pompierul bârlãdean a salvat viata unui semen de-al sãu:

Pe 14 iunie, la orele 18:00, unui bãrbat de 69 de ani din Bârlad, care se plimba cu un prieten prin zona Stadion-Spital, i s-a fãcut brusc rãu si a cãzut secerat la pãmânt. Spre marele lui noroc, la câtiva metri de el se aflau doi paramedici de la ISJU Vaslui – Detasamentul Pompieri Bârlad, care s-au repezit sã-l ajute pe om, începând imediat manevrele de resuscitare, ajutând astfel enorm bãrbatul care era în stop cardio-repirator. Fiindcã în aceste cazuri, fiecare secundã conteazã. Pânã la sosirea ambulantei, omul a fost ajutat de manevrele de prim ajutor acordate de cei doi paramedici, precum si de o doctoritã aflatã si ea prin apropiere. La sosirea ambulantei, omul a fost resucitat circa 20 de minute, si i-a revenit pulsul cardiac, fiind imedat transportat la spital. „A fost internat la ATI Reanimare – sectia Cardiologie, fiind pus pe aparate de respirat, iar astãzi (ieri – n.r.) a fost scos de pe aparate, si-a revenit complet, fiind transferat la sectia Cardiologie pentru tratament. Se poate considera un norocos, pentru cã i s-a acordat ajutor la timp. Toatã lumea ar trebui sã cunoascã manevrele de acordare a primului ajutor în caz de stop cardio-respirator pentru cã iatã, fiecare secundã conteazã în salvarea celui care suferã un infarct”, a precizat atunci, în 14 iunie 2018, Adrian Gheorghiu, pe atunci fiind purtãtorul de cuvânt al spitalului bârlãdean.

Sursa: http://www.vremeanoua.ro/un-pompier-barladean-salvatorul-anului-2018-al-isu-vaslui

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.