O miss boboc a murit în urma unui teribil accident de circulaţie provocat de un tânăr vitezoman

0

10 ianuarie 2019, 22:27

O adolescentă de 15 ani a murit joi la Spitalul Municipal de Urgenţă ”Elena Beldiman” în urma unui teribil accident de circulaţie provocat de un tânăr de 18 ani, care avea de puţin timp permis de conducere.

Moartea Ralucăi Noacă a provocat un val impresionant de emoţie Bârlad, acolo unde eleva de 15 ani câştigase în toamnă titlul de Miss Boboc al Colegiului Tehnic ”Alexandru Ioan Cuza”.

Adolescenta a fost implicată într-un accident de circulaţie cumplit ce a avut loc miercuri seara pe raza localităţii vasluiene Perieni. Era pasageră într-un autoturism condus de un tânăr de 18 ani. Pe fondul lipsei de experienţă şi a vitezei excesive, tânărul a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat cu autoturism într-un cap de pod.

Urmare a impactului violent, autoturismul a fost proiectat în poarta căminului cultural, ulterior revenind pe carosabil. Adolescenta a rămas încarcerată, fiind nevoie de intervenţia unui echipaj de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Transportată în comă la spitalul din Bârlad, Raluca a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de urgenţă. Diagnosticată cu politraumatism toraco abdominal şi politraumatism cranio cerebral, prognosticul medicilor a fost unul rezervat. În ciuda tuturor eforturilor medicale, adolescenta a decedat joi, la prânz.

Tânărul care a provocat tragedia a fost transportat şi el la spital, însă starea lui este una stabiliă, fiind transferat la o clinică din Iaşi. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui au precizat că şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Pe numele său, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

La aflarea veştii că Raluca nu a supravieţuit teribilului accident, zeci de mesaje emoţionante au fost postat pe pagina sa de Facebook.

Sursa: http://adevarul.ro/locale/vaslui/o-miss-boboc-murit-urma-unui-teribil-accident-circulatie-provocat-vitezoman-1_5c37a506df52022f757647b5/index.html

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.