PS Ignatie: „Sfântul Ierarh Nicolae ne învață că, a fi un om blând, nu înseamnă să fii lipsit de fermitate!”

0

Joi, 6 Decembrie 2018

În după-amiaza zilei de miercuri, 5 decembrie a.c., Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit Vecernia mare, unită cu Litia, în biserica „Sfântul Nicolae” din municipiul Huşi, cu prilejul hramului sfântului lăcaş.

Numeroşi credincioşi din oraş au ţinut să îl cinstească pe Sfântul Nicolae participând la hramul bisericii închinate lui. Din soborul preoţilor au făcut parte şi părinţii consilieri ai Centrului Eparhial Huşi.

În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre virtuţile ce alcătuiesc personalitatea Sfântului Nicolae:

„Sfântul Ierarh Nicolae s-a înrădăcinat în adâncul conștiinței noastre ca fiind sfântul generozității, sfântul care îi ajută întotdeauna pe cei sărmani, este aproape de cei care au nevoie de ajutor, de cei care sunt bolnavi, de cei care sunt singuri și părăsiți.

Virtuțile Sfântului Ierarh Nicolae sunt surprinse, în troparul de slujbă. Acolo descoperim cu adevărat profilul duhovnicesc, fizionomia spirituală a acestui sfânt. Ni se spune despre Sfântul Ierarh Nicolae că este chip al blândeții. Într-o traducere mai exactă ar trebui să-l numim „icoană a blândeții”, adică modelul care este vrednic de urmat pentru toți cei care vor să dobândească această virtute. Sfântul Ierarh Nicolae este icoana blândeții. (…) Un om blând se comportă frumos, gesticulează elegant, are un timbru plăcut, o privire nevicleană, o raportare față de semeni senină și foarte sinceră. Omul blând este întotdeauna generos, un om care, chiar dacă arunci în el cu lucruri murdare, le rabdă, le suportă și se roagă pentru tine.”

În continuare, amintind de lupta Sfântului Nicolae pentru apărarea dreptei credinţe, Ierarhul Huşilor a vorbit despre fermitatea de care a dat dovadă acesta:

„Sfântul Ierarh Nicolae ne învață că, a fi un om blând, nu înseamnă să fii lipsit de fermitate, nu înseamnă acea stare de acalmie, să nu ripostezi în niciun fel. Omul blând este și cel care are foarte multă fermitate. (…) Mânia omului blând are o rațiune, este cea care îți descoperă, îți dezvăluie, starea spirituală în care te afli. Și chiar dacă este ca o operație, ca o incizie făcută pe viu, tu singur îți vei da seama că are dreptate când se mânie pe tine, când, prin fermitate, îți spune un lucru pe care nu ar trebui să-l faci pentru că nu corespunde din punct de vedere moral, din punct de vedere evanghelic cu ceea ce Hristos ne cere fiecăruia dintre noi. (…) Alăturând cele două virtuți din viața Sfântului Ierarh Nicolae, blândețea și fermitatea, avem icoana a ceea ce înseamnă un om sfânt, un om a cărui viaţă nu a fost altceva decât o dăruire de sine pentru semeni, pentru cei aflați în nevoi, sărmani, amărâți și singuri.”

La finalul slujbei, Preasfinţitul Ignatie a mulţumit tuturor pentru participare şi a făcut un dar celor prezenţi, interpretând un colind tradiţional din zona copilăriei sale.

Părintele paroh Paul Rariţă, consilierul administrativ al Episcopiei Huşilor, a mulţumit, la rândul său, Preasfinţitului Părinte Ignatie pentru bucuria făcută prin slujirea Vecerniei şi pentru întâlnirea cu credincioşii parohiei „Sfântul Nicolae”.

Sursa: https://episcopiahusilor.ro/ps-ignatie-sfantul-ierarh-nicolae-ne-invata-ca-fi-un-om-bland-nu-inseamna-sa-fii-lipsit-de

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.