ITM Vaslui: 21 de deficiențe la 9 agenţi economici transporturi rutiere de combustibil

0
DCF 1.0

ACŢIUNE DE CONTROL PRIVIND VERIFICAREA MODULUI ÎN CARE SE RESPECTĂ CERINŢELE MINIME DE SECURITATE Şl SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ PENTRU TRANSPORTUL RUTIER AL MĂRFURILOR PERICULOASE.

I. Motivarea acţiunii

Având în vedere:
– impactul social şi consecinţele care pot avea loc în cazul unui accident rutier în care sunt implicate autovehicule care efectuează transport rutier de mărfuri periculoase;
– necesitatea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii conducătorului auto;
– necesitatea îmbunătăţirea siguranţei rutiere.
In cadrul acţiunii, s-a urmărit cu precădere modul în care angajatorii respectă prevederile legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă privitor la:
– utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă;
– organizarea activităţii de securitate şi sănătatea în muncă;
– pregătirea şi instruirea personalului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
– supravegherea stării de sănătate a salariaţilor;
– utilizare şi întreţinere a echipamentelor de muncă, destinate transportului
rutier de mărfuri periculoase;

II. Obiectivele acţiunii
Acţiunea a fost inclusă în Programul cadru de acţiuni al Inspecţiei Muncii penrtru anul 2018 şi desfăşurarea vizează atingerea următoarelor obiective:
Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatorii care desfăşoară activitate în domeniul transportului rutier de mărfuri periculoase, a prevederilor legale în domeniu;
Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a angajaţilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
Eliminarea tuturor neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare.

III. Grupul ţintă

Angajatori care desfăşoară activităţi economice principale sau secundare de transport rutier de mărfuri periculoase, având cod CAEN 4941.

IV. Durata de desfăşurare a acţiunii

Acţiunile de control s-au desfăşurat în perioada aprilie-octombrie 2018.

V. Rezultatele acţiunilor de control
În perioada aprilie-octombrie 2018 inspectorii de muncă au verificat 9(noua) agenţi economici care desfăşoară activităţi de transporturi rutiere de mărfuri periculoase(combustibil) la care au fost constate 21 de deficienţe din care menţionăm:
nu au fost evaluate riscurile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
nu a întocmit un plan de prevenire şi protecţie;
angajatorii nu au asigurat dispozitive pentru suspendarea autovehiculelor;
conducătorii auto nu au stabilit prin fişa postului atribuţii şi răspunderi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
nu au fost elaborate instrucţiuni proprii de securitate şi sănătate în muncă pentru activitatea de transporuri mărfuri periculoase;
conducătorii auto nu sunt instruiţi cu riscurile şi măsurile de securitate şi sănătate în muncă în activitatea de transporturi mărfuri periculoase;
conducătorii auto nu au fost examinaţi medical în vederea stabilirii aptitudinii în muncă;
conducătorii auto nu au fost examinaţi psihologic.
Pentru neconformităţile constatate au fost dispuse măsuri în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
VI. Acţiuni de conştientizare
I.T.M. Vaslui a organizat o şedinţă de conştientizare privind scopul desfăşurării acestei acţiunii, la care au participat 24 de agenţi economici la care s-au expus: motivele, scopul şi modalitatea în care se va desfăşura acţiunea cuprinsă în “Programul Cadru de Acţiuni al Inspecţiei Muncii pe anul 2018” referitoare la activitatea de transport mărfuri periculoase.

Cu deosebită consideraţie!
Gheorghe CHIRVASE
Inspector şef,
Inspectoratul Teritorial de Muncă Vaslui

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.