Medicii navetiști din Iași nu mai încap în microbuz

0

Din cei 126 de medici ai Spitalului Județean de Urgență Vaslui 40 fac naveta de la Iași, mulți cu microbuzul Consiliului Județean. Cu venirea iernii și angajarea altor medici ieșeni, acesta va deveni neîncăpător. Consilierii au aprobat, în aceste condiții, achiziționarea unui autocar.

Nu mai puțin de 40 dintre cei 126 de medici angajați la Spitalul Județean de Urgență Vaslui sunt ieșeni, oameni care fac naveta zilnic din capitala Moldovei pentru a-și practica meseria în unitatea vasluiană. Până acum, pentru naveta lor zilnică, Consiliul Județean Vaslui a pus la dispoziția spitalului un microbuz cu 17 locuri.
„Din posturile pe care le-am scos acum la concurs pentru toate cele 7 specializări cei înscriși sunt din Iași. Mulți dintre medicii ieșeni ajung la Vaslui cu mijloace proprii de transport. În condiții de iarnă, însă, ne gândim că acest lucru se va schimba și vor alege să vină cu microbuzul. Să transportăm mai multe persoane decât cele 17 locuri, cât este capacitatea, nu ne asumăm riscul, pentru că amenzile sunt foarte mari”. Astfel a explicat în fața consilierilor județeni Ana Rinder, managerul Spitalului, necesitatea unui mijloc de transport cu o capacitate mai mare.
În aceste condiții, Consiliul Județean Vaslui a aprobat achiziționarea unui autocar, prețul de licitație plecând de la suma de 400 de mii de lei.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.