Vechile tehnici de predare şi evaluare în învăţământul românesc, readuse în actualitate în cadrul unui simpozion internaţional organizat de ISJ Vaslui

0

17 noiembrie 2018, 09:46

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Vaslui a organizat cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înfiinţarea instituţiei Simpozionul Internaţional de Arheologie Didactică, eveniment de înaltă ţinută în cadrul căruia au fost discutate vechile tehnici de predare şi evaluare din învăţământul românesc.

La simpozion au participat diplomaţi, reprezentanţi ai mediului academic din România, autorităţi locale şi judeţene, precum şi inspectori şcolari din mai multe judeţe, respectiv cadre didactice.

Inspectorul general şcolar al IŞJ Vaslui, Gabriela Plăcintă, a precizat că ideea organizării unui astfel de simpozion s-a născut din nevoia de a aduce la masa discuţiilor specialişti care să vorbească despre lucrurile din trecut care ar trebui aplicate şi în sistemul actual de educaţie.

”Am spus, ori de câte ori am avut ocazia, că sunt multe lucruri de învăţat, dar sunt şi multe lucruri pe care trebuie să le păstrăm, metode la care am renunţat, din dorinţa de a implementa tehnici moderne, dar care au dat rezultate bune şi care trebuie folosite”, a spus Gabriela Plăcintă, inspectorul general al ISJ Vaslui.

De formare profesor, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vaslui Vasile Mariciuc, a vorbit despre importanţa găsirii unui echilibru între origini, ceea ce este în prezent şi ceea ce va deveni şcoala în viitor.

”Sunteţi cei mai mulţi dintre dumneavoastră practicieni şi teoreticieni în egală măsură, reprezentanţi de marcă ai pedagogiei româneşti. Astăzi, stiţi mai bine decât mine, sunt mari probleme în ceea ce priveşte formarea elevilor. Vom trăi într-o lume în care mediul fizic, natural, mediul biologic şi mediul tehnologic, care ne sufocă din ce în ce mai mult, vor trebui să îşi găsească puncte de înţelegere, să coabiteze. Este nevoie ca dumneavoastră să meditaţi la aceste lucruri şi să găsiţi un răspuns. Am înţeles, parafrazându-l pe Apostolul Pavel, că „Dacă educaţie nu e, nimic nu e”. Am înţeles, intrând în conflict cu economiştii, că totuşi inteligenţa şi potenţialul uman reprezintă o resursă inepuizabilă. De aceea, mă bucur de organizarea acestui simpozion şi cred că toată lumea se va întoarce cu gânduri bune acasă, poate cu clarificări, poate cu iniţiative, nu care să răstoarne sistemul de învăţământ, dar care să-l îmbunătăţească”.

La simpozion a fost prezent ambasadorul Republicii Belarus în România, Andrei Grinkevich, care a făcut o prezentare a sistemului de învăţământ din ţara sa, a trecut în revistă o serie de metode de predare. din trecut şi a vorbit despre parteneriatele existente între instituţii şcolare dintre România şi Belarus. Simpozionul s-a mai bucurat de prezenţa ataşatului cultural al Ambasadei Franţei la Bucureşti, Jacques Uberti, a secretarului Ambasadei Federaţiei Ruse în România, Vladimir Silkin, dar şi o serie de cadre didactice din Anenii Noi şi Cahul, R.Moldova.

“Nu am mai fost niciodată la Vaslui, însă mă bucur că mă aflu aici. Îmi place ideea acestui simpozion, de la care avem cu toţii de învăţat. Transmit salutul domnului ambasador, care nu a putut fi prezent aici. Sperăm într-o colaborare pe viitor”, a precizat Vladimir Silkin.

Profesori universitari de la marile centre universitare din ţară au susţinut comunicări ştiinţifice prin care au adus în actualitate ”provocări, dileme şi paradoxuri în şcoala românească” sau ”rolul activităţilor motrice în formarea personalităţilor elevilor”. Printre universitarii care au participat la dezbateri, s-au numărat prof.univ.dr. Constantin Cucoş, de la Universitatea ”Al. I. Cuza” Iaşi, prof.univ.dr. Mircea Platon, de la Revista ”Convorbiri Literare”, prof. univ. dr. Alois Gherguţ, de la Universitatea ”Al. I. Cuza” Iaşi, prof. univ. Axinia Crasovschi, de la Universitatea Bucureşti, prof. univ. dr. Carmen Andrei , de la Universitatea Dunărea de Jos Galaţi, prof. univ. dr. Răzvan Bologa, de la Academia de Studii Economice Bucureşti s.a.

Manifestările dedicate împlinirii a 50 de ani de la înfiinţarea Inspectoratului Şcolar Vaslui vor continua sâmbătă la Vaslui, cu o serie de evenimente la care vor participa inspectori şcolari care au activat de-a lungul timpului în cadrul instituţiei.

Sursa: http://adevarul.ro/locale/vaslui/vechile-tehnici-predare-evaluare-invatamntul-romanesc-readuse-actualitate-cadrul-unui-simpozion-international-organizat-isj-vaslui-1_5befbc4edf52022f758b517c/index.html

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.