Peste 9.000 de deținuți au fost eliberați în ultimele 10 luni în baza recursului compensatoriu

0

Aproximativ 11.000 de deţinuţi au fost eliberaţi de la începutul anului până la sfârşitul lunii octombrie, dintre care peste 9.000 în baza Legii nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu, iar peste 8.800 de persoane au ajuns în detenţie, potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

“În perioada 1.01.2018-31.10.2018, în unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au fost depuse un număr de 8.822 de persoane. În aceeaşi perioadă, din unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au fost puse în libertate 11.033 de persoane, 9.039 dintre acestea beneficiind de prevederile Legii 169/2017: 1.374 ca urmare a expirării duratei pedepsei în termen, 7.665 prin admiterea de către instanţele de judecată competente a liberării condiţionate”, a precizat ANP potrivit Agerpres.

Totodată, ANP a menţionat că deficitul de locuri de cazare era marţi, 13 noiembrie, de peste 3.100.

“La data de 13.11.2018, în unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se aflau încarcerate un număr de 21.283 de persoane private de libertate la o capacitate de cazare calculată la 4 mp de 18.124 de locuri, rezultând un deficit de 3.159 de locuri de cazare”, a mai afirmat sursa citată.

Conform acesteia, unităţile de detenţie cu cel mai mare grad de supraaglomerare sunt: Penitenciarul Vaslui (166,97%), Penitenciarul Brăila (154,54%), Penitenciarul Târgu Jiu (151,83%), Penitenciarul Bucureşti-Jilava (150,95%), Penitenciarul Miercurea Ciuc (150,48%).

“În ceea ce priveşte extinderea capacităţii de cazare la nivelul unităţilor de detenţie, în baza planului de măsuri aferent Memorandumului cu tema ‘Intenţia CEDO de aplicare a procedurii Hotărârii pilot în cauzele privind condiţiile de detenţie’, aprobat de Guvernul României la data de 19.01.2016, la Penitenciarul Giurgiu au fost date în funcţiune, în anul 2018, 200 de noi locuri de detenţie, valoarea totală a investiţiei fiind de 11.092.968,06 lei, inclusiv TVA – sursa de finanţare – bugetul de stat”, a adăugat ANP.

Bărbatul care a lovit cinci maşini după ce nu a oprit la semnalele poliţiştilor din Bucureşti a fost arestat, duminică...

Un bărbat din județul Suceava a fost condamnat la finalul săptămânii trecute la 7 ani și o lună de închisoare cu...

În iureșul controverselor privind exclusiv penitenciarele, toată lumea pare să fi uitat cel mai important lucru: scopul...

Sindicatele din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) afirmă că despăgubirea deţinuţilor care au stat în...

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/peste-9-000-de-detinuti-au-fost-eliberati-in-ultimele-10-luni-in-baza-recursului-compensatoriu-1033983

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.