IPJ Vaslui: REȚINUT PENTRU INFRACȚIUNEA DE TÂLHĂRIE

0

Poliţiştii au reţinut o persoană, bănuită de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vaslui au probat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 28 de ani, din comuna Albești, județul Vaslui, bănuit de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie.
În data de 12 noiembrie a.c., în jurul orelor 19, polițiștii au fost sesizați verbal de către o persoană care a declarat că, în timp ce se deplasa pe stradă, a fost deposedată de telefonul mobil de către un individ necunoscut.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii l-au identificat pe bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată și au stabilit împrejurările comiterii faptei. Prejudiciul, în valoare de aproximativ 1.200 lei, a fost recuperat de către polițiști și predat părții vătămate.
Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru o perioadă de 24 de ore, iar astăzi urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive.

PENTRU A NU CĂDEA VICTIMĂ TÂLHARILOR, POLIŢIŞTII VĂ RECOMANDĂ URMĂTOARELE:

Luaţi-vă măsuri de precauţie, mai ales când circulaţi noaptea, la ore târzii, pe străzi pustii sau neiluminate;
Evitaţi să circulaţi singuri la ore târzii sau prin locuri neiluminate şi puţin frecventate;
Nu purtaţi în mod ostentativ bijuterii sau alte bunuri de valoare, cum ar fi telefoanele mobile;
Evitaţi pe cât posibil compania unor persoane aflate sub influenţa alcoolului. Dacă nu este cu putinţă, evitaţi orice conflict cu aceştia, nu-i jigniţi şi nu-i încurajaţi;
Nu răspundeţi provocărilor unor persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice care se „leagă” de voi pe stradă;
Nu încurajaţi violenţa şi injuriile. Acestea sunt cauze care duc la declanşarea unor conflicte care pot degenera în violenţe. Un limbaj controlat, fără jigniri, previne adesea escaladarea conflictelor;
Dacă observaţi că sunteţi urmăriţi, nu ezitaţi să cereţi ajutor trecătorilor de pe stradă;
Nu adoptaţi o atitudine de atac, nu încurajaţi şi mai ales, nu participaţi la manifestări agresive stradale: bătăi, insulte sau alte tipuri de agresiuni.
În mijloacele de transport în comun, aglomeraţiile stradale etc., nu vă angajaţi în dispute verbale, chiar dacă sunteţi provocat;
Cea mai bună armă de apărare în cazul unui atac este strigătul. Dacă sunteţi agresaţi, bătuţi sau tâlhăriţi pe stradă, strigaţi cât mai tare după ajutor. Procedând astfel alertaţi persoanele din jur, iar agresorii vor fugi;
Dacă sunteţi victima unei agresiuni, încercaţi să reţineţi multe semnalmente ale autorului şi anunţaţi de îndată poliţia; sporiţi astfel şansele de identificare, prindere şi pedepsire a agresorului.

INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEȚEAN

VASLUI

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.