Vinovatul, „una dintre marile revelatii ale anului”, ruleaza la Barlad

0

8 noiembrie 2018

Considerat de New York Times drept „una dintre marile revelatii ale anului”, Gustav Möller, regizorul filmului Vinovatul (The Guilty), propune un thriller plin de suspans in care un ofiter de politie primeste un apel de urgenta de la o femeie care sustine ca a fost rapita. La Barlad, Vinovatul se vede la Cityplex Victoria, incepand cu data de 9 noiembrie, dupa urmatorul program: vineri, duminica si miercuri: ora 19.15, sambata si joi: ora 17.00.

„Un film cu un concept superior, un buget redus si abilitatea de a-ti incorda fiecare muschi al corpului”, noteaza Variety despre Vinovatul, un lung metraj filmat in intregime intr-un call center claustrofobic, castile, telefoanele si computerele fiind singurele elemente de recuzita, iar restul personajelor principale fiind doar auzite prin telefon, nu vazute si in persoana. 85 de minute de adrenalina in care debutantul Gustav Möller reuseste imposibilul, tinandu-te pe muchia scaunului cu un thriller minimalist, filmat in timp real, intr-un interior unic, cu un personaj care vorbeste nonstop la telefon.

Drumul spre Oscar incepe cu o idee simpla: „intr-un fel, a fost o idee extrema si am spus: OK… suntem in fata jocului de ruleta si ar trebui sa punem totul pe negru… si sa depunem cu adevarat efort astfel incat sa facem lucrurile sa mearga”, spune regizorul propus de Danemarca la Premiile Oscar 2018. Gustav Möller, acum in varsta de 30 de ani, a inceput sa scrie scenariul alaturi de doi colegi de facultate in 2015, cand a absolvit Scoala Nationala de Film din Danemarca.

„Ideea filmului mi-a venit cand am dat peste un apel 911 al unei femei rapite. Femeia calatorea cu masina iar rapitorul se afla langa ea, drept pentru care a vorbit in coduri la telefon. La inceput, am fost acaparat de suspansul apelului, ca oricare alt ascultator. Dar apoi am inceput sa ma gandesc la motivul pentru care a fost atat de intrigant. Chiar daca tocmai ce ascultasem o inregistrare audio, am simtit de parca totul s-ar fi intamplat in fata ochilor mei. Am vazut femeia, masina in care se afla, drumul pe care masina mergea si chiar rapitorul care statea langa ea. Mi-am dat seama ca fiecare persoana care ar fi ascultat acea convorbire telefonica ar fi avut imagini diferite: o alta femeie, un alt rapitor, si tot asa. Am inceput sa ma gandesc: ce ar fi daca as folosi aceasta idee de creare de imagini mentale intr-un film?”, spune regizorul Gustav Möller.

Indiewire: „Imprevizibil pana la ultimul apel”

Primit bine atat de public, cat si de presa internationala, Vinovatul este un film ce ilustreaza intr-o maniera bulversanta cum cele mai bune intentii se pot tranforma intr-o forma de abuz. Vinovatul a avut avanpremiera internationala la Sundance Film Festival, la inceputul anului 2018. De atunci si pana acum, filmul a fost nominalizat si premiat in peste 30 de festivaluri din intreaga lume: Premiul Publicului, Premiul pentru Cea mai buna regie, Cel mai bun scenariu sau Cel mai bun actor in rol in rol principal sunt doar cateva dintre trofeele obtinute de film.

in Romania, Vinovatul (The Guilty) se lanseaza vineri, 9 noiembrie, in 39 de cinematografe din 25 de orase, distribuit de Bad Unicorn, cu sprijinul Ramboll.

Sursa: http://www.monitoruldevaslui.ro/2018/11/vinovatul-una-dintre-marile-revelatii-ale-anului-ruleaza-la-barlad.html

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.