„Nu mai sacrificati Moldova!” cere deputatul Olteanu Ministerului Transporturilor

0

INTERPELARE…Deputatul Daniel Olteanu (ALDE) cere ministrului Lucian Sova mãsuri dure: finalizarea reabilitãrii DN 18, amânatã pentru 2019 din cauza „bugetului insuficient”.

Daniel Olteanu, vicelider al Grupului ALDE de la Camera Deputatilor, îi atrage atentia ministrului Transporturilor printr-o nouã interpelare, sustinutã de o situatie concretã, cu privire la subfinantarea cu intentie a lucrãrilor de infrastructurã în executie în Moldova. „Vorbim despre autostrãzile care sã facã legãtura Moldovei cu vestul tãrii, dar constat cã, pânã una-alta, Compania Nationalã de Drumuri si Autostrãzi se împiedicã într-un drum national”, a spus Olteanu, referindu-se la situatia executiei lucrãrilor pe DN18. „Mi se pare incredibil modul în care, pe de o parte, cei care au primit un vot politic, ministrii în spetã, vorbesc despre <> ca fiind cauza principalã a întârzierilor pe santierele marilor proiecte de infrastructurã, iar documentele CNAIR în cazul DN 18, drumul care face legãtura între Bucovina si Maramures, oferã o singurã explicatie pentru nefinalizarea lucrãrilor: bugetul insuficient”, acuzã parlamentarul de Vaslui. Nu este prima datã când Olteanu abordeazã subiectul întârzierilor în reabilitarea si modernizarea DN18. La o interpelare anterioarã, deputatului i s-a rãspuns cã responsabilitatea subfinantãrii îi apartine Ministerului de Finante, în conditiile în care drumul care face legãtura între Bucovina si Maramures este singurul exemplu de investitie lãsatã fãrã fonduri la nivelul CNAIR.

Ministrul S ova, rugat s ã ia m ã suri dure cu privire la subfinan t area celei mai importante investi t ii î n execu t ie î n Moldova

Parlamentarul de Vaslui acuzã discrepanta dintre declaratiile oficialilor si realitatea din documentele institutiilor din subordine, în cazul de fatã CNAIR. Îngrijorarea sa este sporitã de faptul cã, pe lângã importanta finalizãrii DN 18, care e, în acest moment, cea mai mare investitie a CNAIR în executie care sã aibã legãtura cu Moldova, unul dintre antreprenorii care executã lucrãri pe DN 18 a cîstigat si contractul pentru executia Variantei ocolitoare Bârlad, sector care necesitã mobilizare sporitã. „Am asteptat rectificarea bugetarã, în speranta unor vesti bune. Din pãcate, în septembrie CNAIR a comunicat acelasi lucru: buget insuficient iar în octombrie ni se transmite cã finalizarea lucrãrilor s-a amânat din nou, pentru 2019. La aceastã orã, DN18 este cea mai importantã investitie în executie, în infrastructurã, care sã aibã legãturã cu Moldova, cu tronsoane aflate la un grad de executie între 30-96%. În conditiile în care stim cu totii cã Moldova a fost regiunea sacrificatã de la centru în domeniul investitiilor în infrastructurã, faptul cã nici când existã santiere deschise si disponibilitatea antreprenorilor de a lucra nu se alocã fonduri mi se pare o nedreptate mai mult decât condamnabilã. Este firesc sã mã întreb unde este sabotajul. Vãd declaratiile domnului ministru Sova, pline de bune intentii, si mã lovesc apoi de acest „buget insuficient”. Vãd declaratiile domnului ministru Teodorovici, cã nu existã probleme de finantare, cã mai avem nevoie de o autostradã ca sã depãsim Portugalia, apoi mã lovesc din nou de acest „buget insuficient” pentru un drum national în executie. Nu este prima datã când se sustine cã avem în CNAIR un stat în stat. Dacã existã probleme de organizare la CNAIR, dacã existã un sabotaj punctual cu privire la DN18, dacã e incompetentã, îl rog pe domnul ministru Sova sã ia cele mai drastice mãsuri. Nu este posibil sã avem bani blocati pe un numãr de santiere, ca urmare a „slabei mobilizãri a Antreprenorului”, si sã nu se lucreze acolo unde antreprenorii, culmea, companii românesti, vor sã lucreze, dar nu li se alocã fonduri. Pentru mine, ca parlamentar de Vaslui, îngrijorarea este sporitã de faptul cã unul dintre acesti antreprenori a cîstigat si contractul de executie a Variantei ocolitoare Bârlad, si îmi doresc ca aceastã companie sã beneficieze de tot frontul de lucru si tot sprijinul autoritãtilor pentru a-si duce la bun sfârsit obligatiile.”, a transmis deputatul Daniel Olteanu.

Sursa: http://www.vremeanoua.ro/%e2%80%9enu-mai-sacrificati-moldova-cere-deputatul-olteanu-ministerului-transporturilor

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.