Moldova va avea autostrada, iar podul de la Crasna va fi in sfarsit reabilitat

0

cu 3 minute in urma

noiembrie 7, 2018

Legea privind realizarea ”Autostrăzii Unirii” Iași – Târgu Mureș a fost adoptată miercuri de Parlament cu 261 de voturi ”pentru”, 2 voturi ”împotrivă” și 5 abțineri.

După ce inițiativa a fost adoptat luni pe articole de plenul Camerei Deputaţilor, forul decizional, marți a fost decisă includerea acesteia pe ordinea de zi de miercuri cu un vot strâns, iar trei deputați ieșeni din PSD au votat pentru amânarea proiectului prin noi discuții în comisii.

Proiectul prevede construirea Autostrăzii Iași – Târgu Mureș (numită Autostrada Unirii) din bani publici, credite și fonduri europene în maximum 4 ani de la votarea proiectului. Ministerul Transporturilor este responsabil pentru coordonarea realizării Autostrăzii Unirii şi va demara, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, procedurile necesare pentru acest obiectiv de investiţii. Proiectul de lege a fost adoptat anterior de Senat, Camera Deputaţilor fiind for legislativ decizional pentru acest act normativ.

Deputatul PSD Aurel Caciula sustine ca a votat pentru autostrada si sustine ca s-au purtat discutii si pe tema altor variante de proiect. “Eu am sustinut mereu ca este nevoie urgenta de o autostrada. Am facut public pe retelele de socializare si votul meu care a fost pentru. Lumea trebuie sa stie faptul ca au fost propuse si alte variante , mult mai fezabile din punctul meu de vedere , din prisma avizelor , autorizatiilor si altor documentatii care vor fi necesare ulterior pentru demararea proiectului de constructie. Argumentele logice trebuie luate in seama.

Pentru zona Moldovei avem 3 variante de autostrazi:

Suceava-Satu Mare

Ungheni-Iasi-Targu Neamt

Brasov-Ploiesti-Focsani (Tisita) – Bacau – Pascani – varianta care de altfel am considerat-o cea mai accesibila pentru locuitorii judetului Vaslui. Niciodata nu voi fi impotriva unui proiect de modernizare , indiferent de natura lui , mai ales proiect ce face referire la zona Moldovei”, a declarat deputatul PSD Aurel Caciula, membru al Comisiei Transporturi din Camera Deputatilor.

Vesti bune si pentru podul de la Crasna

Caciula a mai amintit si de DN 2F, drum care leaga judetul Vaslui de Bacau si care este in plina reabilitare. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a avut prinsă în buget suma de patru milioane de lei.

“Mi-am propus de la preluarea mandatului sa incerc sa rezolv cat mai multe din aceste probleme legate de infrastructura rutiera. S-au rezolvat problemele de pe drumul care leaga Dranceni de Iasi. Avem un alt drum important 24A pe Valea Prutului. A inceput asflatarea de la Husi spre Lunca veche. Din cei 22 de km la momentul de fata exista promisiunea ca se vor asfalta 12. Localitatea Stanilesti era foarte afectata, acum e bine. Speram sa obtinem o suplimentare de fonduri”, a declarat deputatul PSD Aurel Caciula, membru al Comisiei Transporturi din Camera Deputatilor. Parlamentarul sustine ca investitiile nu se vor opri aici. Urmeaza centura Husi, dar si podul de la Crasna. “Am in vedere in continuare soseaua ocolitoare a municipiului Husi. Anul acesta s-au alocat bani pentru revizuirea documentatiei. De asemenea pe lista de prioritati se afla podul de la Crasna. Am promisiunea ca se revizuieste documentatia pana la sfarsitul anului astfel incat sa putem aloca bani pentru refacerea lui”, a mai spus Caciula.

Sursa: http://stiriest.ro/2018/11/07/moldova-va-avea-autostrada-iar-podul-de-la-crasna-va-fi-in-sfarsit-reabilitat/

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.