„Semnarea contractului de proiectare și execuție a Variantei de Ocolire a municipiului Bârlad e un gest pozitiv, care ar fi trebuit însoțit de scuze publice”

0

Semnarea contractului de proiectare și execuție a Variantei de Ocolire a municipiului Bârlad este, fără îndoială, un fapt pozitiv. Acesta ar fi trebuit însă completat, ca un gest de normalitate și decență, de prezentarea unor scuze publice, de către cei responsabili, față de toți bârlădenii care au fost amăgiți de-a lungul timpului cu realizarea acestui obiectiv.
Sunt de notorietate dezinformările din partea instituțiilor de la nivel regional și național, cu atribuții în domeniu, cu privire la termenele de realizare a Variantei Ocolitoare Bârlad, la fel și întȃrzierile cauzate de decizii haotice precum „revizuirea studiului de fezabilitate” și „anularea revizuirii studiului de fezabilitate”. Toate acestea fac ca vestea semnării contractului de proiectare și execuție a șoselei de centură să nu fie un motiv de sărbătoare pentru bȃrlădeni.

Eșecul de pȃnă acum în gestionarea acestui obiectiv de investiții arată că sistemul din Ministerul Transporturilor e unul putred. E vorba despre o instituție care, indiferent de miniştri şi de partide, a dovedit că își poate bate joc nu doar de un oraș, ci de o întreagă regiune. Responsabilii din cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, care s-au împiedicat în propria incompetență, lansȃnd în spațiul public tot felul de termene mincinoase pentru demararea și finalizarea lucrărilor la Varianta de Ocolire a municipiului Bârlad, sunt primii care ar trebui să dea socoteală bȃrlădenilor.
Pe de altă parte, nu pot să nu remarc faptul că, însumȃnd toată perioada alocată contestațiilor, șoseaua de centură a orașului este un proiect a cărui execuție are termen contractual de realizare jumătatea anului 2021 (8 luni proiectare, 22 luni execuție)! Este un nou termen oficial, care pune la încercare răbdarea bȃrlădenilor, neobosiți de peste 40 de ani, de cȃnd a fost prezentată, pentru prima dată în mod public, macheta Variantei Ocolitoare Bȃrlad, să-și revendice dreptul de a locui într-un oraș fără praf, noxe și trepidații cauzate de traficul greu.

Stăruința bȃrlădenilor merită în schimb responsabilitate reală din partea tuturor actorilor cu rol în realizarea acestui obiectiv de investiții, pe care îl voi monitoriza atent și în continuare.
Solicit aceeași atitudine responsabilă și din partea oamenilor politici vasluieni, pentru proiecte care pot scoate Vasluiul și Moldova din sărăcie. Creșterea de la 1% la peste 20%, anual, a alocărilor de la nivelul bugetului Ministerului Transporturilor pentru execuția unor mari proiecte de infrastructură în Moldova trebuie să fie un deziderat comun, iar în ceea ce privește județul Vaslui, obiectivele cele mai importante sunt Variantele ocolitoare Vaslui și Huși, precum și Autostrada Tișița – Albița, care este, de departe, prioritară.

Daniel OLTEANU,
Deputat ALDE,
Președinte ALDE Vaslui

25 octombrie 2018

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.