Liberalii vasluieni vor strânge semnături pentru autostradă

0

Liberalii vasluieni sunt hotărâți să forțeze guvernarea PSD-ALDE să dea explicații asupra motivului pentru care refuză să acceseze fonduri europene prin care să fie contruită autostrada Ungheni – Târgu Mureș. Organizația vasluiană va demara o campanie de strângere de semnături prin care vasluieni își vor arăta suportul pentru acest proiet, vital pentru regiune și județ.

Întrunit în ședință săptămâna trecută, Biroul Politic Executiv al PNL a hotărât să ceară explicații din partea guvernării PSD – ALDE asupra ezitărilor pe care o manifestă în a accesa fonduri europene prin care să fie construită autostrada Ungheni – Târgu Mureș prin parteneriat public – privat.
„Văzând atitudinea șăgalnică a Guvernului Dăncilă, refuzul de a beneficia de bani europeni pentru această autostradă, PNL a hotărât să forțeze guvernarea PSD – ALDE ca măcar să dea explicații de ce nu accesează fondurile europene”, a spus, în cadrul unei conferințe de presă, Nelu Tătaru, președintele Organizației Județene a PNL Vaslui.
Organizația vasluiană, ca și celelalte filiale din regiune, va demara o campanie de strângere de semnături prin care vasluienii și ceilalți locuitori ai zonei Moldovei vor putea să-și arate suportul pentru acest proiect, vital pentru regiune și judeș, forțându-i astfel pe cei aflați la guvernare să aibă mai multă considerați pentru unul dintre puținele mari proiecte de infrastructură care vizează regiunea Moldovei și care ar deschide calea recuperării decalajelor economice semnificative față de celelalte zone ale țării.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.