Tablou de Nicolae Tonitza, estimat la 80.000 euro, scos la licitatie

0

17 octombrie 2018

Opt tablouri ale pictorului barladean Nicolae Tonitza, dintre care cel mai scump – „Afize”, cu o valoare estimativa cuprinsa intre 50.000 si 80.000 euro, vor putea fi cumparate la o licitatie ce va avea loc in aceasta luna.

Galeriile Artmark vor organiza, pe data de 31 octombrie, „Licitatia de toamna – Top 100 mari maestri ai artei romanesti”, evenimentul urmand sa aiba loc la Athénée Palace Hilton, din Bucuresti, incepand cu ora 19.30. Printre cele 171 de opere de arta scoase la vanzare se numara tablouri realizate de mari pictori precum Nicolae Grigorescu, Stefan Luchian, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Gheorghe Petrascu, Corneliu Baba si altii. in ceea ce priveste lucrarile artistului barladean Nicolae Tonitza (1886-1940), cel mai scump dintre cele opt scoase la vanzare este tabloul „Afizé”, estimat la 50.000-80.000 euro. Opera a fost pictata in ulei pe carton, are dimensiunile 60 x 41 cm si este semnata in stanga sus, cu brun „Tonitza”.

„Modelul Afizé infatiseaza inca o data feminitatea orientala, scaldata in lumina solara a Balcicului, fiind surprins intr-un moment in care isi intoarce privirea catre contemplatorul sau, care ii asterne pe panza trasaturile laguroase intr-o spledoare de ocru cu urme de oranj. Ornamentarea vesmantului si a salului ce o acopera sumar, sunt reprezentate subtil, armonizand perfect cu tonurile calde utilizate la nuantarea trupului, a carui coloristica se aseamana luminii lumanarilor de ceara cu reflexe ce se prefac in semitonuri de nuanta mierii. Tonitza era atras de culorile nudului, destainuind calitatile acestuia si elevilor sai, fiind de parere ca «un nud strange intr-insul toata lumea din jur si apoi o imprastie ca un mic soare» , dand nastere unor cromatici fara seaman”, se arata in prezentarea lucrarii „Afizé”.

in ordine descrescatoare, urmeaza tabloul „Catrina suparata”, estimat la 35.000-55.000 euro si pictat in anul 1925. Tabloul a fost realizat in ulei pe carton, are dimensiunile 69 x 45 cm si a fost semnat in stanga jos, cu brun, „Tonitza”. Tot la aceasta licitatie ar putea fi vanduta si lucrarea „Peisaj la Valenii de Munte”, realizata intre 1922-1923, pictata in ulei pe carton si estimata la 4.000-6.000 euro. Tabloul are dimensiunile 19,5 x 25,5 cm si este semnat in stanga jos, cu negru, „Tonitza”. De asemenea, si tabloul „Tataroaica”, apartinandu-i tot lui Nicolae Tonitza si estimat la 1.000-1.800 euro, a fost scos la vanzare. Lucrarea a fost pictata in 1938, in acuarela si creion pe hartie, are dimensiunile 28 x 16,5 cm si a fost semnat si datat in dreapta jos, in creion, „Tonitza, 1938”.

Tot la aceasta licitatie ar putea fi cumparate de colectionari interesati si doua lucrari estimate la 1.200-1.800 euro. Prima se numeste „Pe ganduri” si a fost realizata in tus si laviu pe hartie. Lucrarea are dimensiunile 25,5 x 21 cm si este semnata in dreapta sus, in penita, „Tonitza”. Iar a doua lucrare este „Cumintica” si a fost realizata in penita, grafit si creioane colorate pe hartie lipita pe carton. Are dimensiunile 20 x 16,5 cm, a fost semnata in dreapta sus, in penita, „Tonitza”. Al saptelea tablou al lui Tonitza scos la licitatia din 31 octombrie se numeste „Tataroaica”, a fost pictat in 1938 si are o valoare estimativa de 1.000 – 1.600 euro. Lucrarea a fost realizata in creion pe hartie lipita pe carton, are dimensiunile 30,5 x 17,5 cm si a fost semnata si datata lateral stanga sus, in creion, „Tonitza, 1938”. Iar ultimul tablou al artistului barladean este „Nud cu spatele”, pictat in 1938 si estimat la 800 – 1.200 euro. Lucrarea a fost realizata in creion si accente de acuarela pe hartie, are dimensiunile 34,5 x 26,5 cm si a fost semnata si datata dreapta jos, in creion, „Tonitza, 1938”.

Sursa: http://www.monitoruldevaslui.ro/2018/10/tablou-de-nicolae-tonitza-estimat-la-80-000-euro-scos-la-licitatie.html

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.