Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vaslui va organiza „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi” în data de 19 octombrie, cu începere de la ora 0900.
Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creşterea gradului de ocupare pentru absolvenţi, nefiind excluse alte categorii de persoane aflate in căutarea unui loc de muncă prin întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, in condiţiile unei concurenţe loiale transparente, care să permită realizarea unui echilibru intre acestea.
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi reprezintă o oportunitate pentru toţi solicitanţii de locuri de muncă interesaţi de a cunoaşte mai bine piaţa muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru a putea astfel să aleagă un loc de muncă, conform pregătirii lor profesionale, sau in ultimă instanţă să se (re)orienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi mai mari de angajare pe termen mediu şi lung.
Agenţii economici interesaţi să participe la bursă, sunt rugaţi să ne contacteze din timp, trimiţându-ne oferte de locuri de muncă vacante la numărul de fax: 0235/317717 sau pe adresa de email: vaslui@ajofm.anofm.ro, în care să specifice opţiunea participării la bursă, numărul de locuri de muncă de care dispun, cât şi meseriile în care sunt aceste locuri vacante.
“ Pe aceasta cale informăm agenţii economici că participarea la bursă este gratuită şi reprezintă o oportunitate de a cunoaşte direct oferta de forţă de muncă, de a recruta şi selecta personal direct, fără intermediari, in funcţie de cerinţele concrete ale locului de muncă pe care îl oferă.“

Biroul de presa- AJOFM Vaslui

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.