Afișarea mesajelor vulgare în locuri publice (fie că este vorba de pereți desenați cu grafitti, stâlpi, bănci, trunchiul copacilor sau pubele de gunoi) este o practică obișnuită de ani de zile, atât în județul Vaslui, cât și în restul țării. Dar o parte din clasa politică și-a amintit subit că există o lege care să-i pună la punct pe autori, abia în momentul în care aceste mesaje au început să fie îndreptate împotriva sa. Vorbim, evident, de PSD și ALDE, în cazul cărora mare parte din poporul român nu a avut dificultăți în a alege anumite cuvinte din DEX atunci când a simțit nevoia să-și exprime sentimentele.

Sursa foto: G4Media.ro

Coborȃte de pe rețelele de socializare pe ecranele TV și pe prima pagină a cotidianelor centrale, formulările vulgare explicite și jocurile de cuvinte cu caracter obscen au poposit nu doar pe plăcuțele de înmatriculare auto, ci și pe tricourile vasluienilor. Totuși, cei care aleg în continuare această manieră de a-și exprima revolta, trebuie să știe că, dacă poartă mesaje vulgare la vedere, încalcă Legea nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Chiar de la primul articol, textul legii avertizează că ″pentru asigurarea climatului de ordine și liniște publică necesar desfășurării normale a activității economice și social-culturale și promovarea unor relații civilizate în viața cotidiană, cetățenii sunt obligați să aibă un comportament civic, moral și responsabil, în spiritul legilor țării și al normelor de conviețuire socială″.

Astfel, constituie contravenție ″săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice″.

Oricare dintre aceste fapte constituie contravenție dacă nu sunt comise în alte condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate chiar infracțiuni.

Specialiștii în drept sunt de părere că afișarea unor mesaje vulgare pe tricouri îi aduce pe vasluienii care doresc să-și facă publică opinia politică în situația unei amenzi iminente. Un mesaj inscripționat pe haine poate fi considerat echivalentul unei pancarte pe care o ține cineva în mână sau a unui afiș. Purtat acasă, tricoul nu implică niciun risc, purtat în spațiul public, îl trimite pe posesorul său direct sub incidența Legii 61/1991.

Mai mult, dacă e vorba de o expresie vulgară, jignitoare, ofensatoare, nu mai există nicio îndoială că se întrunesc condițiile pentru a se aplica prevederile legale.

Nici mesajele obscene transmise pe alte căi în spațiul public nu sunt permise. Legea spune că e interzisă ″scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereții clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosință comună aflate în locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora, precum și dezlipirea sau distrugerea, fără drept, a reclamelor, anunțurilor și afișelor legal expuse în locuri anume destinate″.

Discuțiile legate de conținutul mesajelor transmise în spațiul public de către cetățenii obișnuiți au luat amploare în urma scandalului legat de utilizarea, de către un român ce lucrează în Suedia, a unui număr de înmatriculare personalizat, care nu a plăcut partidelor de guvernământ, considerându-l ”obscen” și ”vulgar”. (Simona MIHĂILĂ)

 

comments

Sursa: http://estnews.ro/2018/08/13/vasluienii-care-poarta-tricouri-cu-mesaje-vulgare-explicite-risca-amenzi-de-la-200-la-1-000-lei/

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.