PENAL…Politistii de frontierã din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albita efectueazã cercetãri în cazul unui bãrbat cu cetãtenie românã si moldoveanã care a prezentat la controlul de frontierã un certificat de înmatriculare fals pentru microbuzul pe care îl conducea. Astfel, în data de 3 iulie, în jurul orei 11.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albita, pentru efectuarea formalitãtilor necesare intrãrii în tarã, Iurie R., cu cetãtenie românã si moldoveanã, în vârstã de 36 de ani, care conducea un microbuz marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în Republica Moldova. La controlul de frontierã, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de înmatriculare prezentat la control pentru microbuzul în cauzã, lucrãtorii nostri au procedat la efectuarea de verificãri suplimentare, în urma cãrora au constatat cã documentul nu îndeplineste conditiile de formã si fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. În timpul cercetãrilor, Iurie R. a prezentat un alt certificat de înmatriculare pentru microbuzul în cauzã, valabil, singura diferentã fiind la rubrica în care era prevãzut numãrul de locuri. Politistii de frontierã efectueazã cercetãri în cauzã pentru sãvârsirea infractiunii de uz de fals.

Sursa: http://www.vremeanoua.ro/certificat-de-inmatriculare-fals-descoperit-la-albita-2

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.