Un bebeluş de 11 luni din judeţul Boroşani a murit din cauza rujeolei, acesta fiind cel de-al 57-lea deces înregistrat în România de la debutul epidemiei, au anunţat, vineri, reprezentanţii Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT). Numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 14.142, 271 de cazuri fiind raportate în ultima săptămână.

Potrivit CNSCBT, în cadrul actualei epidemii de rujeolă din România au fost raportate 57 de decese, ultimul fiind la un bebeluş de 11 luni din judeţul Botoşani, nevaccinat.

Cele mai multe decese, respectiv 9, s-au înregistrat în Timiş. Au mai fost înregistrate decese, astfel: 7 în judeţul Dolj, 6 în judeţul Arad, 4 in judeţul Bacău, 4 in judeţul Constanţa, 4 în judeţul Iasi, 4 in judeţul Neamţ, 3 în judeţul Caraş Severin, 2 in judeţul Suceava şi câte unul în Bihor, Botosani, Brăila, Braşov, Calaraşi, Cluj, Ialomiţa, Prahova, Satu Mare, Galati, Mures, Vaslui, Vrancea şi Bucureşti.

Numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 14.142, 271 de cazuri fiind raportate în ultima săptămână. S-au înregistrat îmbolnăviri în 20 de judete si in municipiul Bucuresti. 

Peste 80 de cazuri au fost raportate în judeţul Iaşi în ultima săptămână, iar peste 40 în judeţele Constanţa şi Neamţ. În Buzău au fost 34 de cazuri, iar în Bucureşti 19. În restul juddeţelor s-au înregistrat mai puţine cazuri noi. 

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Sursa: http://news.ro/social/bebelus-de-11-luni-din-botosani-mort-din-cauza-rujeolei-acesta-este-cel-de-al-57-lea-deces-inregistrat-de-la-debutul-epidemiei-1922402515002018061718170353

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.