Hotãrarea Guvernului Romaniei prin care se aprobã preluarea unitãti militare de cãtre autoritãtile locale a fost publicatã in Monitorul Oficial iar protocolul de predare-primire intre Ministerul Apãrãrii si Primãria Vaslui se va semna pe 1 iulie, a declarat Daniel Neacsu, viceprimarul municipiului Vaslui. În sedinta Guvernului din luna aprilie, s-a aprobat hotãrarea privind transmiterea imobilului 363 din domeniul public al statului si din administrarea Ministerului Apãrãrii Nationale in domeniul public al municipiului Vaslui, precum si declararea acestuia din bun de interes public national in bun de interes public local. Predarea-preluarea imobilului se face pe bazã de protocol incheiat intre pãrtile interesate, in termen de 60 de zile de la data intrãrii in vigoare a hotãrarii. Pentru valorificarea suprafetei de 17,70 hectare teren, situatã in centrul municipiului Vaslui, municipalitatea a propus realiza – rea, intr-un termen de 20 de ani, a unui complex de servicii comu – nitare pe o suprafatã de 7,70 hectare, care va cuprinde: Directia de Asistentã Socialã – serviciu public, cu personalitate juridicã ordo nator tertiar de credite, aflatã in subordinea primarului, centre sociale si medico-sociale (cantinã socialã, centru si cãmin pentru persoane varsta a III-a, adãpost victime violentã domes ticã, adãpost oamenii strãzii, centru pentru copii, cresã/grãdi nitã, ingrijiri paliative, balneofizioterapie), centru cultural, spatii si zone de agrement, salã de sport, spatii verzi, cãi acces, locuri parcare. Tot in locatia fostei unitãti militare, pe o suprafatã de 10 hectare, se va infiinta un parc – grãdinã botanicã.

Sursa: http://www.monitoruldevaslui.ro/2018/05/pe-1-iulie-primaria-vaslui-preia-fosta-unitate-militara.html

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.